Mă turtesc ca o pălărie ori de câte ori compar destinul celor două catastrofe ale secolului XX, fascismul şi comunismul.

În teorie, comunism = fascism = rău. În aceeaşi teorie, amândouă ideologiile sunt puse la colţ, pe cojile de nucă ale istoriei. Au ridicat la nivel de artă exterminarea sistematică şi neînduplecată a umanităţii - a umanităţii celorlalţi, a indivizilor indezirabili. Ceea ce le uneşte, dincolo de chiţibuşurile ideologice, e dispreţul pentru individ şi pentru libertatea de expresie.

Pe scurt, două eşecuri colosale arborând tragica amprentă a crimei. Dar, atunci când descindem din teorie, lucrurile se schimbă. Fascismul e partea rea a răului, însă comunismul, să te ţii, e partea luminoasă a aceluiaşi rău!Ca să mă înţelegeţi mai repede, imaginaţi-vă că, de mâine, ar defila prin Capitală trupe speciale, cetăţeni cu brasardă - încolonaţi şi cântând sub crucea fascistă.

Sau imaginaţi-vă că, tot de mâine, am putea să-l bocim pe Hitler la liber, să-i aducem omagii, să fondăm cluburi cu numele lui. Ori că vreun oarecare, în mass-media, ar putea să afirme senin: «Tot pe vremea lui Hitler era mai bine, s-au construit şosele, Hitler a iubit poporul»... Toate astea sunt vorbe - şi sunt poate de înţeles într-o societate în care libertatea cuvântului sau a opiniei are garanţie constituţională. Acum, mai faceţi un efort de imaginaţie, unul mic, şi închipuiţi-vă că poimâine veţi vedea aceleaşi trupe, aceiaşi cetăţeni, aceiaşi nostalgici, aceiaşi purtători de cuvinte - dar încolonaţi sub simboluri comuniste. Staţi aşa, că aici nu e nicio imaginaţie.

Asta chiar se întâmplă. Cel puţin o dată pe săptămână, Ceauşescu e regretat în direct la televizor, vreo duzină de partiduţe comuniste activează prin ţară, iar localuri cu «potretul» tovarăşului sunt căcălău, măria ta! Nimic din ce aparţine ideologiei comuniste nu e interzis de facto, iar vechii demn