Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazimir Ionescu, din "focul revoluţiei", în conducerea CPUN

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Cazimir Ionescu s-a născut la 14 martie 1946. În biografia oficială aflată pe site-ul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii Cazimir Ionescu susţine că înainte de 1989 a absolvit două facultăţi: Istorie-Filosofie la Universitatea Bucureşti şi Facultatea de Foraj şi Exploatare a Zăcămintelor de Petrol, Gaze şi Geologie de la Ploieşti. Neobişnuit traseu pentru acele timpuri, obţinerea a două diplome universitare era un lucru complicat, necesitând aprobări speciale. În plus, după terminarea unei facultăţi, absolventul primea repartiţie, neprezentarea la post putând atrage consecinţe neplăcute. În intervenţiile sale televizate din primii ani după Revoluţie, Cazimir Ionescu a amintit doar studiile sale de inginerie.

Între 1973 şi 1978 a lucrat ca inginer proiectant la Institutul de Cercetări pentru Petrol şi Gaze Câmpina - Filiala Braşov; apoi, până în 1982, la Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Petrol şi Gaze - Filiala Trustului de Petrol Bolintin, tot ca inginer proiectant. În 1983 a absolvit un curs postuniversitar de Economia Conservării Energiei şi Politici Energetice la Academia de Studii Economice ­ Facultatea Economia Industriei, Construcţiilor şi Trasporturilor (actuala Facultate de Management). În acel an, până în 1989, a trecut în cercetare, la Institutul Naţional de Cercetări Economice, ocupându-se cu studii de economia industriei. În această calitate, de tehnocrat, s-a alăturat noii puteri în zilele revoluţiei: "Era nevoie de oameni care ştiau despre noua economie de piaţă, consideră Cazimir Ionescu, despre reformă, cum să se treacă de la economia de tip socialist la economia liberă de piaţă". În calitate de cercetător a vizitat în mai multe rânduri Polonia, în epoca de apogeu a Solidarităţii. "Unul dintre principalii participanţi mi-a spus: «Cea mai mare greşeală ar fi să nu faceţi ce facem noi acum. Am dat mesaje î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtuna Boris: Ursula von der Leyen anunţă un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii

News.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi, la Wroclaw, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală afectate de inundaţii, informează AFP. La Wroclaw, şefa Comisiei s-a întâl

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum 30 minute
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ la spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum o ora
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea instanței

Ziare.com acum 2 ore
Decizie surprinzătoare a Înaltei Curți de Justiție. Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, provocând un accident mortal nu este omor. Această faptă presupune o acțiune îndreptată î

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 2 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 2 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Decizia adoptată de BEC cu privire la desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare

Adevarul acum 2 ore
Biroul Electoral Central a adoptat în şedinţa de joi, 19 septembrie, o decizie referitoare la măsurile pentru buna desfăşurare a campaniei electorale la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024.

Vremea

București
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

16°
joi

16°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°