Avatar sucks!Avatar sucks!Avatar sucks!Avatar sucks!Avatar sucks!Avatar sucks!
Avatar sucks!Avatar sucks!Avatar sucks!Avatar sucks!Avatar sucks!Avatar sucks!
Stiu, nu mai e chiar un scoop de ceva vreme, iar multi dintre voi stiati asta (pffff, de ce nu mi-ati spus sa nu ma duc?). Iar ceilalti o sa ma injurati necontenit de acum incolo.
I don’t really care.
Ce mi-e ciuda e ca a pierdut batalia cu Shogun, cartea lui James Clavell. Sa va povestesc.
Se face ca in epoca de isterie generala cu privire la celebrul roman, cand absolut toata lumea incerca sa te convinga sa citesti cartea, tocmai o comisesem si nu intrasem la facultate din primul an, adica in 1988. Doar ca o paranteza pentru cei tineri si un fel de scuza pentru eternitate, pe vremea Carmaciului era o super-concurenta chiar si la cea mai debila facultate. Ca sa ma puna cu piciorul pe labe, ai mei au tras ceva sfori si m-au pedepsit, trimitandu-ma sa lucrez in fabrica. Heh, fabrica poate fi chiar un termen bland in comparatie cu locul unde trebuia sa-mi ispasesc nepasarea fata de carte. Se numea Combinatul de utilaj greu (CUG), un monstru de beton, fier si fum si se afla, in ceea ce ma priveste, la capatul lumii, in periferia sinistra a industrializarii fortate de nea Nicu la Cluj.
Lucram in turnatoria de fonta, la conveior, un loc oarecum mai putin placut decat o tastatura de Mac si mult, mult mai putin placut decat cafenelele in care se lafaie astazi majoritatea fanilor filmului Avatar.
Ca sa fiu in hala la ora 6:00, ma trezeam la 4:30 si porneam in mijloc de ianuarie ’89 prin noaptea densa spre ceea ce putea fi un studio perfect pentru ca James Cameron sa regizeze un horror de succes.
Ajungeam pe la 5:30 in combinat si ezitam o ultima data sa intru in hala, acolo fiind chiar mai frig decat afara. Trebuia in fiecare dimineata sa trec prin experienta oribila de a int
