Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Existenţa, un univers al comunicării

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Din când în când, cam o dată pe veşnicie, este necesar să ne luăm pulsul existenţei. Să verificăm dacă ne-am născut, avem de gând sau încă mai stăm în întuneric, îngheţaţi de frig. Nu trebuie să rămânem prea mult timp aşa, căci s-ar putea să nu mai zărim în veci lumina. Mai dă şi vreo zăpadă peste noi şi ne acoperă de tot, căci zăpada numai pe deasupra este albă.

Existenţa este definită printr-un schimb permanent de informaţii. Iar energia este cea care poartă pe undele ei informaţia. Noi trăim într-un univers energetic ce transportă un întreg ocean de informaţii, care-i conturează existenţa. Limbajul, această comunicare verbală şi scrisă dintre oameni, este numai de suprafaţă. În esenţă, comunicarea se face cu totul diferit, nu numai între oameni, ci între tot ceea ce există. Electroencefalografele, aparate care pun în evidenţă frecvenţele creierului, măsoară patru tipuri principale de unde. Primele sunt undele beta, cuprinse în domeniul 21-14 Hz, specifice stării de veghe, în care omul poate percepe lumea înconjurătoare, cu cele cinci simţuri. Acestea sunt specifice evidenţierii lumii materiale. Apoi, urmează undele alfa, existente între 14-7 Hz, fiind determinate de acest aparat în timpul stării de semisomn. Ele sunt specifice stării spirituale din afara materiei. În zona a 10 Hz are loc deschiderea porţii dintre emisfera stângă a creierului, corespunzătoare analizei şi sintezei, şi emisfera dreaptă a lui, care aparţine intuiţiei, deci comunicări în afara normalului. Urmează, apoi, undele teta existente în domeniul 7-4 Hz, acestea corespunzând somnului profund sau anesteziei şi undele delta, aflate între 4-0 Hz, evidenţiate în stare de inconştienţă.

Astfel, există un limbaj universal, care se manifestă atunci când ne racordăm la sistemul de informaţii al Universului. Comunicarea prin limbajul vorbirii şi scrisului este specifică doar s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 8 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 10 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 11 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 12 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 10 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 5 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 8 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 8 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Un pilot de curse, un fost paraşutist, un influencer anti-sistem sau un anti-vaccinist, printre noii debutanţi în Parlamentul European

HotNews acum 49 minute
În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European, unii candidaţi anti-sistem declaraţi, de stânga şi de dreapta, sunt pregătiţi să îşi ocupe locurile la Strasbourg. Reuters a făcut o selecţie

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 8 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°