Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Gestul curajos” al generalului-ministru Oprea, pentru aflarea adevărului despre Revoluţie

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Cred că este o ştire care a trecut neobservată în media româneşti, din moment ce a trebuit să o aflu dintr-o depeşă a AP publicată de New York Times: 8.000 de documente referitoare la evenimentele din decembrie 89 vor fi declasificate de către armată, ca urmare a unei decizii adoptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, anul trecut, care a hotărât că documentele trebuie să fie predate Asociaţiei 21 decembrie. Din nou a trebuit ca o instanţă externă să forţeze mâna autorităţilor pentru a face puţină lumină în trecutul nostru întunecat. Înţeleg că Doru Mărieş, de la asociaţia 21 Decembrie, care a făcut şi greva foamei pentru a obţine declasificarea dosarelor, speră să afle cine a tras în oamenii neînarmaţi ieşiţi în stradă. La cum cunoaştem noi, însă, autorităţile române şi istoricul lor în clarificarea evenimentelor tulburi, probabil că va fi din nou doar un val de praf în ochi, pentru a îndeplini formal o obligaţie.

Premierul Boc a dat nişte explicaţii referitoare la declasificare, unde altundeva, decât la OTV: “Salut gestul curajos al ministrului Oprea, care a venit în şedinţa de Guvern, pe baza unei discuţii pe care eu am avut-o încă de anul trecut cu preşedintele României, cu domnul Mărieş (Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie – n.r.), cu reprezentanţii victimelor Revoluţiei din 1989. Oamenii aceştia chiar au făcut, dincolo de gestul extraordinar de la Revoluţie, şi o grevă a foamei pentru a se proteja informaţiile pe care le au astăzi şi că ele nu vor fi compromise şi că adevărul va ieşi la iveală în deplinătatea lui”, a afirmat Boc. Care este gestul curajos al ministrului Oprea, din moment ce exista deja o decizie a CEDO prin care statul român era obligat la acest gest? Nu ştiu, dar se pare că este o mare faptă de arme. Acum se explică de ce Oprea a fost spălat de păcatele trecutului şi inclus în noul guvern.

Dosarele declasif

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 9 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum 2 ore
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Înregistrări video „şocante” arată un deţinut bătut de gardieni înainte de moartea sa într-o închisoare din New York - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din statul New York au difuzat vineri înregistrări video „şocante” şi „tulburătoare” ale violenţelor suferite de un deţinut afro-american care a murit după ce a fost bătut de gardienii din penitenciar într-o închisoare locală, relatează

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 8 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 2 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 11 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°