Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amalia vrea jumătate din averea lui Ilie Năstase - Revista presei mondene

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Presa mondenă de azi scrie despre Amalia care vrea jumătate din averea lui Năstase, Gabi Cârstea care a slăbit 20 de kg sau despre fratele lui Ilie Năstase care spune că sportivul e un dobitoc. Printre alte subiecte, Iulia Vântur l-a "dezvirginat" pe Marius Moga, iar Ramona Gabor este o studentă de nota 1.

Amalia vrea jumătate din averea lui Ilie Năstase. Soţia tenismanului a bulversat pe toată lumea când a declarat, înainte de divorţ, că vrea o parte însemnată din averea fostului jucător de tenis. Amalia a uimit întotdeauna cu sinceritatea debordantă. Însă, în urmă cu doi ani, a luat-o gura pe dinainte susţinând că i se cuvine jumătate din averea lui Ilie Năstase, estimată de "Forbes 500 miliardari" la 6-7 milioane de euro. Fostul mare tenismen Ilie Năstase (63 de ani) a anunţat, ieri, printr-o scrisoare adresată unui cotidian central, că divorţează de Amalia (34 de ani), femeia care a stat alături de el timp de 14 ani, scrie Click!.

Iată cum a slăbit Gabi Cristea 20 kilograme! Sâni mari, fund bombat, coapse apetisante şi glezne de gazelă. Aşa arată noua Gabriela Cristea, după ce a spus „adio" baclavalelor şi „bun găsit" alimentelor degresate. Cadâna de la Kanal D a dezvăluit pentru Click! dieta care a transformat-o radical. Celebrele imagini realizate de fotoreporterii Click! cu Gabi Cristea (35 de ani) la piscină, în variantă XXL, au motivat-o la maximum pe prezentatoarea emisiunii „Noră pentru mama".

Fratele lui Ilie Năstase, despre divorţ: "Dacă e dobitoc, aşa să moară". Costică Năstase (76 de ani), fratele fostului jucător de tenis, a rămas fără replică imediat cum a auzit că Amalia şi Ilie vor să divorţeze, scrie Libertatea. “Eram în casa surorii noastre când am aflat şi nu-mi venea să cred că Ilie va divorţa. Am rămas interzis”, a fost prima reacţie a lui Costică. Vădit marcat de această ştire neplăcută, Costică Năstase a izbucnit l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 30 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 28 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 25 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°