16 cadre didactice din Bucureşti, Ialomiţa, Constanţa şi Tulceaau participat la un curs organizat de Fundaţia EOS România, la Casa Corpului Didactic Brăila
Casa Corpului Didactic Brăila a fost gazda unui curs desfăşurat de Fundaţia EOS România. Este vorba despre cursul „Calculatorul şi proiectele interdisciplinare", program de formare continuă acreditat de Centrul Naţional de Formare a Personalului cu 15 credite profesionale transferabile.
Din Brăila au participat patru cadre didactice: Nistor Moţ - Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu", Cristina Anton - Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci", director al Casei Corpului Didactic, Ecaterina Bonciu - Şcoala „Ion Creangă şi Maria Tănase - Şcoala „Ecaterina Teodoroiu".
„Între sesiunile de formare directă, participanţii au luat parte la grupul de discuţii creat împreună cu formatorul, prin intermediul căruia au putut primi feed-back în realizarea temelor cuprinse în portofoliu", punctează prof. Cristina Anton, directorul Casei Corpului Didactic.
Turul Clasei Virtuale
În cadrul cursului, cadrele didactice au fost familiarizate cu tema:Prezentarea TCV (Turul Clasei Virtuale). Cursanţii au avut ca şi activitate practică împachetarea proiectului conceput şi lucrat cu elevii la clasă în format TCV.
În anul 2002, Fundaţia EOS a pus bazele Centrului de Educaţie Continuă la Timişoara. Acesta a fost înfiinţat cu sprijinul Microsoft şi este primul de acest gen din ţară. „Înfiinţată în anul 1998, Fundaţia EOS România a realizat programe educaţionale ce urmăresc dezvoltarea şi utilizarea pe scara largă a calculatorului în procesul instructiv-educativ", ne-a spus director/coordonator programe al Fundaţiei EOS România, Diana Gligor.