Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCCO Craiova, un coşmar pentru „magazinele de vise“

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova au încheiat săptămâna aceasta controalele la „magazinele de vise“ din

Bănie, care comercializează produse ce produc efecte similare drogurilor, dar nu conţin substanţe din categoria celor menţionate în tabelele anexă ale Legii privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Verificările la aceste magazine au fost dispuse de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) la începutul acestui an, scopul fiind monitorizarea acestora.

Potrivit reprezentanţilor BCCO Craiova, în perioada 10 ianuarie - 10 februarie 2010, ofiţerii de la

Antidrog, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Dolj şi în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare Dolj, ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Dolj şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, au organizat şi executat mai multe acţiuni în Craiova. Oamenii legii au identificat opt „magazine de vise“, unde erau comercializate plante etnobotanice. În urma controalelor, au fost constatate abateri contravenţionale pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 16.500 de lei, cele mai multe pentru funcţionarea fără autorizaţie, comercializarea de produse cu potenţial pericol pentru sănătatea populaţiei, dar şi pentru deficienţe descoperite la etichetarea produselor. Au fost ridicate 46 de mostre din fiecare categorie de plante şi substanţe, care au fost trimise pentru expertizare la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR. De asemenea, în urma expertizelor efectuate, poliţiştii au întocmit un dosar penal, stabilindu-se că unul dintre produsele ridicate în vederea cercetărilor - „Weed black out label“ - conţine THC (alcaloid sintetizat de plantă de canabis), o substanţă aflată sub control naţional.

Aceste magazine este posibil să fie închise, după ce va fi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°