Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ninsori, ploi şi viscol în Maramureş – revista presei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Cod galben de ninsori, ploi şi viscol în Maramureş. Ştiinţa HCM are şanse de calificare în sferturile Cupei EHF. Peste 40 de tone de făină de la Uniunea Europeană riscă să ajungă la rampa de gunoi, pentru că nu au fost ridicate de maramureşeni.

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis Instituţiei Prefectului Maramureş o atenţionare meteorologică de cod galben. În următoarele ore, în Maramureş vor apărea ploile şi, odată cu răcirea vremii, acestea se vor transforma în ninsoare. În adresă se menţionează că, în următoarele ore, va ninge în zona de munte, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 35 l/mp. Vor fi condiţii favorabile pentru formarea poleiului. Temporar, vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea, mai ales în zona montană. Sandu Pocol, prefectul judeţului, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), a dispus avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU pentru intervenţie în cazul în care situaţia o va impune, arată infomm.ro.

Duminică, cu începere de la ora 17, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană" se va disputa meciul revanşă dintre Ştiinţa HCM Baia Mare şi SPR Lublin, din cadrul optimilor de finală ale Cupei EHF. În urmă cu o săptămână, polonezele s-au impus pe teren propriu cu scorul 24-19 (12-9), în urma unui joc echilibrat, în care s-au desprins la această diferenţă de cinci goluri în ultimul minut al jocului şi cu bunăvoinţa celor două arbitre olandeze. La prima vedere, diferenţa de cinci goluri poate fi considerată una liniştitoare, însă cu o bună mobilizare, cu o maximă concentrare în joc, prin care să încerce să elimine greşelile personale, precum şi a ratărilor din situaţii clare, jucătoarele noastre ar putea întoarce soarta calificării. Publicul spectator ar putea fi cel de-al XV-lea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 22 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 28 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 56 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 56 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°