Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii pot participa la consiliere împotriva fricii de întuneric

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Un centru destinat copiilor care au nevoie de consiliere, dar şi părinţilor, şi-a deschis porţile la Reşiţa. Preşcolarii nervoşi pot găsi mai uşor răspunsuri la întrebări existenţiale, iar părinţii pot învăţa gratuit să îşi înţeleagă copiii. La acest centru pot să ajungă toţi copiii din oraş.

Centrul de Resurse pentru Educaţie şi Dezvolatre (CRED) este un punct de consiliere atât pentru micuţi, cât şi pentru părinţii care nu reuşesc să-şi înţeleagă copiii. CRED este destinat reşiţenilor care nu fac faţă cu succes meseriei de părinte.

„Părinţii au nevoie de acest centru şi de specialiştii de aici. Ştim că le este greu să vină să ceară ajutorul, dar noi suntem aici pentru a le spune chiar şi care sunt jucăriile indicate unei categorii de vârstă”, a explicat Daniela Vupleş, directorul centrului. „Părinţii nu trebuie să uite că micuţii au nevoie de afecţiune. Aici ei vor afla chiar şi cum trebuie să înveţe să se ocupe de copil”, a adăugat Vupleş. Copiii, părinţii şi cadrele didactice din oraş pot trece de trei ori pe săptămână pragul CRED. Consultaţiile sunt gratuite şi se fac în baza unor programări.

Instruire şi parteneriate pentru o bună funcţionare

Personalul care activează în centru este specializat în a lucra cu cei mici, iar pentru o bună funcţionare, coordonatorii proiectului au început să încheie parteneriate cu mai multe instituţii.

„Noi vrem să le oferim celor care au probleme, soluţii clare şi concrete. Vom lucra şi cu cadrele didactice pentru a exista o bună colaborare între educator şi părinte.Vom colabora chiar şi cu medici de familie sau pediatrii”, a explicat institutorul Emilia Modrigan, expert CRED.

Cele trei institutoare care oferă consultanţă, dar şi expertul centrului, au beneficiat de instruire specială pentru ca, la rândul lor, să poată intra uşor în rolul de îngeri păzitori ai viitorului micuţilor reşiţeni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 17 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 50 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°