Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Câmpeanu – după 47 de ani, din nou la conducerea PNL

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Ş: Radu Câmpeanu s-a născut la 28 februarie 1922, la Bucureşti, într-o familie de liberali. El însuşi a intrat în rândurile PNL în 1943, împreună cu un grup de 32 de studenţi. A preluat conducerea Tineretului Universitar Liberal, mai apoi devenind preşedintele Tineretului Liberal din judeţul Dâmboviţa. Arestat în 1949 pentru manifestaţii anticomuniste, a îndurat 9 ani de detenţie, din care 3 alături de Corneliu Coposu, apoi a fost trimis la Midia, în Detaşamentul 14 de exterminare.

După eliberarea din închisoare a lucrat ca muncitor necalificat, reuşind însă să se ridice până la postul de şef de serviciu la Întreprinderea Drumuri şi Poduri. Nefiind însă membru al PCR, a fost retrogradat.

În 1973 a reuşit să ajungă în Franţa, cumpărat de familia sa, stabilită deja acolo. "Exista o bancă elveţiană care se ocupa cu acest gen de trafic. Când ajungeam la destinaţie şi depuneam semnătură, banii intrau într-un cont pentru nomenclatura comunistă", declara Radu Câmpeanu pentru presa românească. A întâmpinat dificultăţi la obţinerea paşaportului, eliberat numai sub presiunile venite din afară. "N-am plecat uşor, ci după ameninţarea că va fi dat în vileag acest trafic."

Odată ajuns la Paris, a cerut azi politic şi a constituit Asociaţia foştilor deţinuţi politici, afiliată Amnisty International. A fost membru fondator şi vicepreşedinte al Uniunii pentru Solidaritate Europeană de pe lângă Parlamentul de la Strassbourg, unde a luat cuvântul de nenumărate ori în favoarea României. A protestat împotriva distrugerii satelor româneşti şi a preluat Buletinul informaţiilor pentru România. A înfiinţat Clubul de Reflecţiune Liberală, la care a aderat o mare parte din emigraţia română din Occident. În cartea sa "Amintiri din pribegie", Neagu Djuvara vorbeşte despre problema românilor din exil şi despre tensiunile existente la mijlocul anilor '80 între Radu Câmp

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum 24 minute
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

Furtuna Boris: Ursula von der Leyen anunţă un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii

News.ro acum 54 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi, la Wroclaw, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală afectate de inundaţii, informează AFP. La Wroclaw, şefa Comisiei s-a întâl

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 2 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ la spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum o ora
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea instanței

Ziare.com acum 2 ore
Decizie surprinzătoare a Înaltei Curți de Justiție. Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, provocând un accident mortal nu este omor. Această faptă presupune o acțiune îndreptată î

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 7 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 2 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

16°
joi

16°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°