Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru vrăjitoare au stropit porţile Parlamentului pentru a fi "frăţie" şi "a scăpa de flacăra violet"

Publicat in Adevarul, duminică 14 februarie 2010 ·

Patru vrăjitoare "de magie albă", aflate sub ucenicia Cireşicăi, au stropi astăzi cu "apă trăznită" una dintre porţile Palatului Parlamentului pentru a fi "frăţie" în Parlament şi în Politică şi pentru a îndepărta răul.

Cele patru vrăjitoare, Rovenţa şi Isaura din Buftea, Geanina şi Samira din Bucureştii Noi s-au plâns că nu au fost lăsate de jandarmi în interior din ordinul "oamenilor mai mari, străpunşi de flacăra violet".

Cele patru cu coşuri cu flori şi ghiocuri cu "apă trăznită"au sosit la Parlament în jurul orei 12.00 pentru a stropi cinci colţuri din clădire, ştiute numai de ele, unde după spusele lor, ar fi "făcături".

Din cauza cozii foarte mari de la poarta Parlamentului, ele au făcut, astfel, de la poartă descântecul ca Parlamentul "să rămână curat, luminat, de la Dumnezeu lăsat" şi le- au stropit porţile cu apă "trăznită".

Cele patru ucenice ale Cireşicăi au refuzat să dezvăluie autorul "făcăturilor", însă au anunţat că încheierea descântecului va avea loc duminică seară.

"Noi am fost trimise special de vrăjitoarea Cireşica pentru a îndepărta răul. Sunt cinci colţuri, în care acele cinci colţuri sunt cinci făcături. Chiar dacă noi ştim cine a făcut aceste cinci făcături, noi nu avem voie să spunem. Noi am venit special pentru a stropi acele colţuri. În Cluj se află cele cinci vrăjitoare. Deseară o să fie încheierea descântecului şi o să aflaţi mai multe detalii de la ele", a explicat ritualul una dintre ele, potrivit Realitatea Tv.

Vrăjitoarele au susţinut că nu au fost lăsate de jandarmi să intre în curtea Parlamentului din cauza obiectelor pe care le aveau, dar şi la ordinul unor persoane importante. "Probabil s-au gândit că noi vrem să facem vreun rău, dar noi suntem tămăduitoare şi vrăjitoare de magie albă, care vrem să facem doar bine. Nu vrem să facem niciun rău ci, din contră, vrem să fie frăţie în Parlamen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 48 minute
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 3 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

NATO anunţă o ”consolidare a prezenţei militare” la Marea Baltică după ruperea cablului electric EstLink 2. Estonia lansează o misiune militară de patrulare pentru a apăra cablul EstLink 1

News.ro acum 52 minute
NATO îşi va ”consolida prezenţa militară” la Marea Baltică, anunţă vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Mark Rutte, iar Estonia a lansat misiuni de patrulare pe mare pentru a-şi apăra conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile du

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 4 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum 51 minute
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

VIDEO Încă un accident grav pe DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță

Botosani News acum 2 ore
Încă un accident grav pe drumul național DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță. Accidentul a avut loc vineri, în a treia zi de Crăciun, pe raza localității Adjud, după ce joi trei per

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°