Sportiva din Harghita-Băi a terminat pe o poziţie foarte bună în proba de sprint 7,5 kilometri. Ea a tras impecabil, însă a „înotat“ în zăpadă. Titlul olimpic i-a revenit slovacei Anastasia Kuzmina. Eva Tofalvi a concurat mult mai bine decât la Torino, unde s-a clasat pe poziţia a 30-a. Experienţa a ajutat-o, însă problemele de sănătate din ultimul timp i-au afectat pregătirea.
Biatlonul, sportul de care se leagă cele mai mari speranţe ale României într-o clasare superioară la JO de iarnă de la Vancouver, a fost printre primele discipline în care s-au decernat medalii. Sâmbătă, cu puţin înainte de miezul nopţii, patru biatloniste românce au concurat în proba de sprint 7,5 km individual.
Cea mai bună clasare (locul 14) a obţinut-o, conform aşteptărilor, Eva Tofalvi. Participantă pentru a patra oară la "Olimpiada Albă", harghiteanca a tras impecabil, doborând toate ţintele atât din picioare, cât şi din poziţia culcat.
Eva a avut dificultăţi în a parcurge pe schiuri distanţa, problemele de sănătate acuzate la sfârşitul anului 2009 împiedicând-o să fie în cea mai bună formă.
Ea a terminat concursul în 20 de minute, 45 de secunde şi o zecime, timp cu care a ocupat locul 14. Mult mai bine, aşadar, decât la Torino, unde a venit pe 30. Colegele lui Tofalvi s-au situat pe poziţii previzibile. De altfel, alături de Eva, pentru cursa de pursuit de marţi au obţinut calificarea Mihaela Purdea (locul 39 / 21:52,7 / o tură penalizare) şi Dana Plotogea (45 / 22:12,3 / 2). Cu patru ture penalizare, Alexandra Stoian a terminat pe 85 din 89 de concurente (24:04,6), fiind eliminată.
Victoria în proba de 7,5 km i-a revenit, oarecum surprinzător, slovacei Anastasia Kuzmina.
Vicecampioana mondială din 2009, însă la 10 km cu start în bloc, a fost cronometrată în 19:55,6 (o tură penalizare), fiind urmată în clasamentul general de Magdalena Neuer (Germania