Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retur pe minus pentru Marius Niculae

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 14 februarie 2010 ·

De la 1 februarie a intrat în vigoare noul contract al lui Marius Niculae cu Dinamo: cu 30% mai mic decît în 2009

Portsmouth, Anorthosis Famagusta sau Al Wahda sînt formaţiile care au încercat în această iarnă să-l transfere pe Marius Niculae de la Dinamo. De fiecare dată, sumele de transfer au fost sub pretenţiile conducerii, iar "Săgeată" a transmis că vrea să rămînă şi să ajute echipa să-şi revină în clasament, chiar dacă asta înseamnă reducerea salarială.

Golurile îi aduc banii înapoi

De la 1 februarie, pentru Marius a intrat în vigoare noul contract. Mai exact, lui Niculae i s-a redus salariul de la 400.000 de euro la 280.000 de euro. O diminuare cu 30%, la fel ca în cazurile Bratu, Niculescu şi Dolha. Şefii vor însă să răsplătească ataşamentul atacantului de 28 de ani faţă de culorile roş-albe. Pentru fiecare gol marcat, dar şi la victorii, Marius are promise din partea acţionarilor prime frumuşele. În funcţie de performanţele personale sau ale echipei, el poate recupera cei 120.000 de euro luaţi din actualul contract!

6 goluri a marcat Marius Niculae pentru Dinamo în cele 12 partide disputate în acest sezon, în toate competiţiile

250.000 de euro ar fi încasat Niculae pînă în vară de la Portsmouth, dacă s-ar fi realizat transferul în Premier League

N'Doye la negocieri

În această săptămînă, şefii au plănuit o întrevedere cu Ousmane N'Doye pentru a discuta cu acesta posibilitatea prelungirii contractului, scadent în vară. Surse apropiate africanului susţin că acesta nu vrea să semneze acum un nou angajament, ci să aştepte să vadă dacă Dinamo va lua titlul sau dacă va termina măcar pe poziţia secundă, care să permită accesul în grupele Champions League sau în tururile de calificare.

Rămîne Kone?

Ţălnar a discutat cu şefii în privinţa cedării unui mijlocaş central sub formă de î

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion şi George Becali deschid lista AUR la Camera Deputaţilor în Bucureşti. Alţi candidaţi de pe listă

Mediafax acum 31 minute
George Simion, George Becali, Mihai Enache şi Lidia Vadim Tudor deschid lista AUR pentru Camera Deputaţilor în Bucureşti. La Senat, Petrişor Peiu deschide lista partidului în Capitală.

Nicolae Ciucă, după participarea la întâlnirea cu liderii PPE, la Bruxelles: În declaraţia finală a Summit-ului PPE este prevăzut că România şi Bulgaria merită şi trebuie susţinute să intre pe deplin în spaţiu Schengen

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, după participarea la întâlnirea cu liderii PPE, la Bruxelles, că în declaraţia finală a Summit-ului PPE este prevăzut că România şi Bulgaria merită şi trebuie susţinute să intre pe deplin în spaţiu Sc

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că începe probele la cald pentru sezonul 2024-2025

News.ro acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că începe, în noaptea de vineri spre sâmbătă, probele la cald pentru sezonul 2024-2025 pentru consumatorii din Capitală, acestea urmând să se realizeze progresiv. Asociaţiile de proprietari trebui

Klaus IOHANNIS, la reuniunea Consiliului European: Discutăm sprijinul nostru pentru parcursul european al Republicii Moldova

Gandul acum 30 minute
Președintele Klaus Iohannis participă la Bruxelles la reuniunea Consiliului European, în cadrul căreia se va discuta și despre sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, înainte de alegerile prezidențiale și referendumul de duminică,

Diana Şoşoacă deschide lista SOS pentru Senat în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă deschide lista SOS pentru Senat în Bucureşti, iar deputatul Dumitru Coarnă deschide lista pentru Camera Deputaţilor. Ea afirmă că BEC are o listă a persoanelor cărora le e interzis să candideze, iar numele

Directorul ORNISS, Marius Petrescu, la DNA, pentru a fi audiat, în calitate de martor

Ziua Constanta acum 2 ore
Directorul ORNISS, Marius Petrescu, s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat, în calitate de martor, în dosarul senatorului Eugen Pîrvulescu, au precizat surse judiciare. Vinerea trecută, senatorul Eugen Pîrvulescu

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a anunţat că nu va mai participa la şedinţele de coaliţie: Se comunică prin secretarii generali sau putem prin telepatie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a răspuns ironic, joi, la afirmaţiile preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, potrivit cărora acesta nu va mai participa la nicio şedinţă a coaliţiei. ”În momentul acesta se comunică prin secretarii generali sau pute

VIDEO Ciolacu: Fără industria auto, economia României se prăbușește / Dacă nu vom interveni, şi în România şi în Europa, vor fi disponibilizări masive

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi că „în industria auto vor fi mari probleme” dacă nu vor fi luate măsuri de sprijin financiar atât în România cât și în Europa. „Suntem într-un moment de descreştere care, dacă nu vom interveni, şi în România

Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a fost găsit mort în Buenos Aires. Ultimul lui mesaj

Libertatea acum 26 minute
Fostul membru al trupei One Direction, Liam Payne, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit mort în faţa unui hotel din capitala argentiniană Buenos Aires, după ce a căzut de la etajul trei al clădirii, a anunţat miercuri presa locală, potrivit Reuters.

România, campioană la inflație în UE pentru a șaptea lună consecutiv

HotNews acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna septembrie până la 2,1%, de la un nivel de 2,4% în august, însă România este, pentru a şaptea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al pr

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/13°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

joi

5°/10°
vin.

4°/12°
sâm.

4°/12°
dum.

4°/13°
Constanta
acum

12°
joi

10°/13°
vin.

8°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

4°/13°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/13°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

18°
joi

8°/18°
vin.

6°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/16°