Provocarea pe care am lansat-o în articolul Vreţi să ne unim cu Moldova? Sunteţi gata să plătiţi preţul? a trezit, fireşte, controverse. E vorba despre o situaţie, deocamdată cel puţin, pur teoretică, dar care aprinde spiritele. În cele 162 de comentarii postate până acum de către cititorii articolului, am văzut de la mercantilismul cel mai de jos şi paranoia, trecând prin realism şi patriotism, până la panglicăreli populiste. Am citit toate comentariile cu atenţie şi am avut surpriza să constat că, în aceste condiţii, repet, pur teoretice, sub masca anonimatului şi fără vreo obligaţie, cei care s-au declarat dispuşi să plătească preţul economic presupus de o eventuală unire (repet, pe care germanii din vest l-au plătit, de exemplu) îi depăşesc cu mult pe cei care văd interesul material deasupra vreunui ideal naţional. Am contabilizat numărul celor pro şi al celor contra, iar prima categorie numără aproape de două ori mai mulţi susţinători decât cealaltă. Fireşte, nu este vreun instrument sociologic valabil la mijloc, dar acest bilanţ m-a bucurat. arată că zicala “Frate, frate, dar brânza e pe bani” poate fi depăşită. Aş fi vrut să postez numele tuturor celor care şi-au exprimat opinia, dar, din păcate, sunt prea mulţi. Îi puteţi citi acolo pe toţi, iar eu voi relua doar câteva idei care mi-au atras atenţia.

Au existat, fireşte, şi comentatori care în loc să se concentreze pe tema articolului au preferat să comenteze pe seama mea, autorul provocării (comentator, dan, inima-rea, bogdan, etc….). Au existat şi persoane care au văzut la mijloc un complot al lui Vântu – nu am reuşit să înţeleg prea bine în ce scop - de exemplu Mihaela. Au fost şi cei care au luat tema la mişto (c, ANDREI, Volodea). Dar marea majoritate au adus argumente puternice pro şi contra. Le mulţumesc şi colegilor Mihai Goţiu şi Laurenţiu Matei care şi-au exprimat opinii cu care, întâmpl