Zilele trecute, oamenii legii au găsit într-o barcă, la malul stâng al Braţului Vâlciu, în dreptul localităţii Măraşu, o persoană decedată.
Lucrători de la Postul de Poliţie Transporturi Navale din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Brăila, împreună cu un tehnician criminalist de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi cu poliţişti de frontieră, care au efectuat cercetarea la faţa locului, au stabilit, din primele verificări, că victima, Ionel C. (48 de ani) din comuna Măraşu, nu prezintă urme de violenţă pe corp. Totuşi, cadavrul a fost transportat la Morgă, în vederea efectuării necropsiei. Zilele trecute, oamenii legii au găsit într-o barcă, la malul stâng al Braţului Vâlciu, în dreptul localităţii Măraşu, o persoană decedată.
Lucrători de la Postul de Poliţie Transporturi Navale din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Brăila, împreună cu un tehnician criminalist de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi cu poliţişti de frontieră, care au efectuat cercetarea la faţa locului, au stabilit, din primele verificări, că victima, Ionel C. (48 de ani) din comuna Măraşu, nu prezintă urme de violenţă pe corp. Totuşi, cadavrul a fost transportat la Morgă, în vederea efectuării necropsiei.