Banca Comerciala Carpatica (BCC) a incheiat anul 2009 cu pierderi nete de 19,36 mil.lei (4,5 mil. euro), ca urmare a constituirii de provizioane. Analistii cred ca conducerea bancii isi ia masuri de precautie.
"Anul 2009 a fost un an dificil si complicat, insa in mare parte ce a fost mai greu a trecut. Pierderile inregistrate anul trecut au fost cauzate de provizioanele pe care le-am constituit in ultimul trimestru al anului. Profitul operational al bancii a fost unul bun in 2009, respectiv de peste 19 mil. lei, in conditiile unui cost al riscului de credit de peste 37 mil. lei", a declarat Nicolae Surdu, directorul general al bancii. El a fost numit la conducerea bancii in octombrie 2009, inlocuindu-l pe Nicolae Hoanta si avand misiunea de a reorganiza institutia de credit.
Carpatica, controlata in proportie de peste 36% de omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, a raportat in 2009 pierderi nete de 19,36 milioane de lei (4,5 milioane de euro), mult sub profitul de aproape 802.000 lei raportat in anul precedent, potrivit rezultatelor preliminare. Mare parte din pierderile inregistrate in 2009 au fost cauzate de rezultatele raportate in ultimul trimestru al anului, avand in vedere ca primele noua luni au fost incheiate cu un castig de 5,8 milioane de lei.
Anul trecut, veniturile au inregistrat o crestere de 5%, pana la de 603,48 milioane lei. Activele Carpatica au crescut fata de 2008 cu 55,89%, atingand 3,56 miliarde lei la finele anului trecut. Indicatorul de solvabilitate a bancii a fost de 12,67% la finele anului trecut, iar raportul credite/depozite a fost de 0,6.
Numarul de clienti a crescut cu 9%, pana la aproximativ 440.000 de clienti.
"Cred ca investitorii de pe Bursa au anticipat rezultatele mai putin bune ale bancii pentru ca pretul actiunilor a scazut. Pe termen scurt, piata ar putea penaliza aceste rezultate, insa pe te