Profitul net al grupului rus Lukoil, prezent şi în România, a scăzut în 2009 cu 23%, comparativ cu anul anterior, la şapte miliarde de dolari, a declarat, luni, directorul general al producătorului de petrol, Vagit Alekperov, citat de RIA Novosti. „În anul 2009, profitul nostru a fost de circa şapte miliarde de dolari. Rezultatul este satisfăcător şi ne permite să investim în proiecte importante pe care le-am lansat anul trecut”, a afirmat Alekperov într-un interviu a
Profitul net al grupului rus Lukoil, prezent şi în România, a scăzut în 2009 cu 23%, comparativ cu anul anterior, la şapte miliarde de dolari, a declarat, luni, directorul general al producătorului de petrol, Vagit Alekperov, citat de RIA Novosti.
„În anul 2009, profitul nostru a fost de circa şapte miliarde de dolari. Rezultatul este satisfăcător şi ne permite să investim în proiecte importante pe care le-am lansat anul trecut”, a afirmat Alekperov într-un interviu acordat postului de televiziune Russia Today, adăugând că se aşteaptă la rezultate mai bune în 2010.
Directorul general al Lukoil estima, în decembrie, un profit net de 5-6 miliarde de dolari, în scădere cu 34-45% faţă de anul precedent. Grupul va publica rezultate financiare pentru anul 2009 în luna aprilie.
Lukoil deţine în România 310 benzinării, zece depozite de produse petroliere şi controlează rafinăria Petrotel-Lukoil de la Ploieşti.
SURSA: Mediafax