Fundaşul italian Felice Piccolo a ajuns ieri în România cu o promisiune pentru fanii CFR-ului. "Sper să-i fac fericiţi şi să cîştigăm titlul", a spus stoperul
CFR, echipa cu cea mai bună apărare din Liga 1, a transferat un fundaş din Serie A, Felice Piccolo (26 de ani). Stoperul a ajuns ieri la Cluj, după ce tehnicianul Andrea Mandorlini a reuşit să-l convingă să vină să joace pentru patru luni în Liga 1. "Nu ştiam că sînt primul italian care vine să joace în România. Probabil că există această prejudecată sau o reţinere de a veni în campionatele din Europa de Est. E normal fiindcă o dată ce joci în Serie A, la un nivel înalt, e greu să accepţi să joci în campionate mai slab cotate", a spus fostul jucător al lui Juventus.
Piccolo vrea să-l ajute pe Mandorlini să ia campionatul. "Sper să-i fac fericiţi pe fani la finalul campionatului. CFR e un club mare din România, care a făcut o figură frumoasă în Europa, în Champions League. Simţeam nevoia unei schimbări în cariera mea, iar CFR e o provocare pentru mine din toate punctele de vedere. Vin aici să muncesc şi să mă integrez repede fiindcă începe campionatul într-o săptămînă", a încheiat Piccolo.
7 prezenţe în tricoul lui Juventus a adunat Felice Piccolo
"Nu ştiu dacă noi am făcut cele mai bune achiziţii. Vom vedea în campionat. Mă bucur că l-am luat pe Felice. Negocierile au durat mai mult de o lună şi jumătate. L-am convins greu să vină"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj
"Start, în forţă!"
Iuliu Mureşan speră ca "vişiniii" să-şi consolideze poziţia din clasament după primele etape. "Vom întîlni Unirea, Steaua şi Dinamo în primele patru etape. E important să începem tare şi să obţinem cît mai multe puncte. Ar fi ideal să facem 12 puncte, sau 10, în primele 4 meciuri. Oricum, obiectivul e să rămînem pe locul 1 după derby-uril