Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Control la sânge în târgul auto

Publicat in Adevarul, luni 15 februarie 2010 ·

Poliţiştii au confiscat aproape 40 de telefoane mobile folosite şi peste 80 de încărcătoare, de la un bărbat care încerca să vândă produsele în târgul auto, fără a deţine documente pentru acestea.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor şi Poliţiei Târgu- Jiu, în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, au organizat şi desfăşurat o acţiune în târgul auto din municipiul, pentru a verifica dacă agenţii economici derulează acte de comerţ ilicit. Cu această ocazie au fost verificaţi 8 agenţi economici, 5 dintre ei fiind depistaţi nerespectând prevederile legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în cuantum de 5.000 lei şi au dispus confiscarea unor bunuri în valoare de 5.500 lei, acestea fiind expuse la comercializare fără ca agenţii economici să deţină documente de provenienţă. „A fost identificat numitul Andrei V., de 49 de ani, din Târgu-Jiu, care oferea spre comercializare telefoane mobile folosite, încărcătoare telefoane şi alte accesorii. S-a constatat că acesta nu avea documente de provenienţă pentru 37 de telefoane şi 81 încărcătoare, în valoare estimativă de 4.200 lei. Bunurile comercializate au fost ridicate în vederea confiscării, totodată bărbatul fiind sancţionat cu amendă în valoare de 1.500 lei“,a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 5 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

Ponta: PSD sau AUR a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează conturile

Ziarul Financiar acum o ora
Un partid care are resurse din subvenţie, ori PSD, ori AUR, a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează contul, în special contul de TikTok şi cel de Facebook, spune Victor Ponta. El afirmă că „nu e niciun câştig să-ţi vină 200.000 de noi

FOTO Zeci de oameni stau la coadă pentru a vizita mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, deschis azi publicului

HotNews acum 2 ore
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis pentru public duminică, la o zi după funeraliile de la Vatican. Credincioşii care s-au aşezat la coadă de la primele ore ale dimineţii pentru a-l vizita, potrivit DPA, citată

Românii care au depus bani la CEC înainte de 1989, pentru a-și cumpăra o Dacie, vor fi despăgubiți

Mediafax acum 3 ore
Este vorba despre puţin peste 21.700 de lei, adică aproape 4.400 de euro, bani care abia acoperă avansul pentru o maşină nouă. Înainte, românii care visau să deţină un automobil Dacia, în special extrem de popularul model 1300, trebuia să deschidă u

Ponta spune că România e în criză economică: Suntem într-o situaţie mai rea decât cea din 2009

Ziarul Financiar acum 59 minute
Criza economică şi bugetară, fără precedent, în care suntem deja este mai rea decât cea din 2009, spune Victor Ponta, candidat indepndent la alegerile prezidenţiale. El afirmă că Ilie Bolojan este singurul dintre cei aflaţi la putere care recunoaşte

Scrisoarea unui supraviețuitor al Titanicului, vândută la licitație pentru 300.000 de lire sterline

G4Media acum 4 ore
O scrisoare scrisă de un pasager de pe Titanic cu câteva zile înainte ca nava să se scufunde a fost vândută la licitație în Regatul Unit pentru suma record de 300.000 de lire sterline (400.000 de dolari), transmite BBC. Scrisoarea colonelului Archib

Un bărbat a căzut în Dunăre după ce barca în care se afla s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
„În această noapte, în jurul orei 02:17, prin apel la numărul de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru căutarea și salvarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 27 de ani, care a căzut în apă în ur

AUR cere modificarea Legii Curţii Constituţionale: CCR să nu mai poată anula alegerile din oficiu

BusinessMagazin acum 55 minute
AUR propune modificarea Legii Curţii Constituţionale. Proiectul prevede, printre altele interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din oficiu de către Curtea Constituţională, „în lipsa unor contestaţii temeinic motivate

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 5 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Donald Trump JR. vine la Bucureşti: Europa Centrală şi de Est evoluează mai bine decât Vestul

Ziarul Financiar acum 56 minute
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump, a estimat la Budapesta că Europa Centrală şi de Est are o evoluţie mai favorabilă decât Occidentul. Aflat într-un turneu est-european care include şi România, Trump Jr. a sublin

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

14°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°