Răzvan Voncu este un apreciat cadru didactic al Universităţii Bucureşti, semnatar a numeroase cărţi, editoriale şi traduceri. În interviul pe care ni l-a acordat, vorbeşte despre Mihail Drumeş şi "Invitaţie la vals", roman care apare miercuri, 17 februarie, în colecţia Biblioteca pentru toţi.
● Jurnalul Naţional: Spuneţi, în prefaţa pe care o semnaţi, că Drumeş e un caz în literatura română. Pentru cine-i cunoaşte opera, dar mai ales pentru cei care-l citesc pentru prima oară, de ce afirmaţi acest lucru?
● Răzvan Voncu: Nu sunt nici pe departe singurul care afirmă că Mihail Drumeş este un caz, cu atât mai mult cu cât, în opinia mea, raţiunea unei prefeţe în colecţia Biblioteca pentru toţi nu este de a avansa opinii personale hazardate, ci de a-i oferi cititorului o sumă a tot ce se ştie despre opera şi autorul respectiv. Motivele pentru care istoria literară vorbeşte despre Drumeş ca despre un caz sunt două şi sunt clare: 1. Faptul că acest scriitor s-a consacrat, cu o rară productivitate, unui tip de literatură mai puţin frecventat de literatul român (literatura de consum). Şi 2. Discrepanţa între succesul de public, unic în analele literaturii noastre, şi insuccesul de critică. În legătură cu cel de-al doilea motiv, aş observa că mai există scriitori la care se poate constata o relativă separare între receptarea de către public şi cea a criticii literare: Ion Lăncrănjan, bunăoară. Dar la nici unul dintre aceştia separarea celor două receptări nu este atât de categorică. Lăncrănjan nu este un autor atât de popular ca Drumeş şi totuşi, spre deosebire de acesta, despre cărţile sale au scris, mai bine sau mai rău, toţi criticii consacraţi ai perioadei sale. Ceea ce nu se poate spune despre Mihail Drumeş, ignorat de absolut toţi criticii care contau în anii '30-'40, indiferent de orientarea lor. Nici nu se poate vorbi, în fapt, despre
