Comunicat de presă
Intervenţie laparoscopică de colostomie pe SănătateaTV.ro
SănătateaTV difuzează pe data de 15 februarie 2010 o intervenţie laparoscopică de colostomie, realizată de conf. univ. dr. Laurenţiu Beluşică, medic primar chirurg, şeful secţiei de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă “Prof. dr. Dimitrie Gerota” din Bucureşti.
Emisiunea prezintă imagini din timpul intervenţiei laparoscopice de colostomie, realizată unei paciente în vârstă de 63 de ani, care suferă de cancer de rect superior. De asemenea, sunt oferite detalii despre pacienţii cu anus abdominal, precum şi cu privire la soluţiile de care aceştia dispun pentru a duce o viaţă cât mai aproape de normalitate.
Persoanele cu anus abdominal sau anus contra naturii au nevoie de dispozitive speciale, în care să se acumuleze materiile fecale. În România, Ortopedica este unul dintre principalii furnizori al acestui tip de dispozitive medicale. Având forma unor pungi speciale, acestea sunt realizate cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră, din materiale de calitate, conform standardelor europene. Pungile oferă discreţie, siguranţă şi confort, fiind confecţionate dintr-un material antialergen.
„Aceste pungi sunt foarte practice, deoarece orificiul de acumulare poate fi reglat în funcţie de mărimea colostomiei. Dacă pacientul respectă o igienă corespunzătoare, pungile cu evacuare pot fi folosite chiar şi timp de două zile, în funcţie şi de numărul scaunelor şi de cantitatea materiilor fecale”, a declarat conf. univ. dr. Laurenţiu Beluşică.
Acest tip de pungi au fost folosite şi în cadrul intervenţiei chirurgicale laparoscopice prezentate pe www.sanatateatv.ro, în cazul pacientei cu cancer de rect superior, deoarece tumora nu poate fi extirpată în acest stadiu. Având în vedere această situaţie, pacientei i s-a realizat un anus contra naturii, p