Unul dintre evenimentele majore ale săptămânii trecute a fost arestarea afaceristului Sergiu Bahaian de către magistraţii constănţeni, suspectat că ar fi iniţiat şi coordonat o grupare de tip mafiot, care racola oameni ai străzii şi îi folosea drept paravan în vederea realizării intereselor reţelei.

Ulterior, pionii respectivi erau asasinaţi, fie pentru că se lăcomeau la bani, fie pentru că liderii grupării nu doreau să-şi asume riscul ca foştii acoliţi să răspundă întrebărilor sâcâitoare ale oamenilor legii. Ceea ce mă frământă, la acest moment, la cazul Bahaian este viziunea judecătorului Marius Cristian Epure asupra întregii afaceri. Contextualizând, judecătorul Epure, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, este magistratul care a făcut opinie separată în sensul admiterii recursului declarat de Sergiu Bahaian şi al revocării arestării preventive a suspectului, cu consecinţa punerii sale de îndată în libertate, dacă nu era reţinut sau arestat în altă cauză. Cu alte cuvinte, magistratul a fost de o cu totul altă părere decât procurorii DIICOT constănţeni, care au cerut arestarea lui Bahaian, printre altele, pentru că lăsarea lui în libertate ar reprezenta un pericol public. După cum văd eu problema, judecătorul nu este de părere că un om suspectat că ar fi ordonat asasinarea cu sânge rece a cel puţin două persoane ar putea reprezenta un pericol public. Dincolo de prezumţia de nevinovăţie, trebuie avut în vedere faptul că, în acest caz, Sergiu Bahaian nu era picat din întâmplare în dosar ci că, din contră, există probe care-l incriminează. Magistratului nu i se ceruse să se pronunţe cu privire la o posibilă condamnare a suspectului, ci doar să verifice dacă sunt sau nu indicii potrivit cărora, printre altele, lăsarea în libertate a individului despre care se presupune ca a instigat la comiterea de omoruri deosebit de grave ar reprezenta un pericol. Am înţeles că