În alte condiţii de piaţă, achiziţia Evenimentului Zilei şi a săptămânalului Capital ar fi constituit o bombă.

Asta, pe vremea când cele două publicaţii aveau şi tiraj şi influenţă. Şi, mai ales, câştigau bani buni din publicitate.

În cele de acum, nu reprezintă altceva decât o tentativă de salvare de la naufragiu. Cursul evenimentelor în presa scrisă este limpede. După ce s-au scufundat, pe rând, Ziua, Cotidianul şi Gardianul, semnalele SOS au început să se audă dinspre Ringier, gigantul elveţian al presei scrise. Este, practic, finalul unei poveşti, de succes şi de insuccese, începută în urmă cu 16 ani, în 1994, când elveţienii achiziţionau, la un preţ modic, prima publicaţie românească – Capital.

Expansiunea, începută în Europa de Est şi concretizată în achiziţionarea a importante segmente de presă scrisă în Cehia, Slovacia şi Ungaria, a continuat în România, pe fondul subcapitalizării unei prese făcute mai degrabă cu entuziasm decât cu profesionalism. După ce au obţinut titlul cel mai râvnit – Libertatea (operaţiune pe care am girat-o într-un moment când „primul ziar al Revoluţiei” nu prea avea alternative) grupul elveţian a început o amplă acţiune de modernizare, ce urma să aducă cele două publicaţii (cărora li s-au adăugat în scurt timp altele) la standardele profesionale elveţiene. Capital a devenit un brand redutabil, iar „Libertatea”, transformată în tabloid, a bătut recordurile precedente de tiraj, redevenind un ziar popular, cum fusese înainte de Revoluţie, „Informaţia Bucureştiului”. Ofensiva elveţiană a adus în ograda grupului un ziar de sport (abandonat la scurt timp), câteva reviste şi – finit corona opus – Evenimentul Zilei, după ce acesta trecuse printr-o filieră germană. Feluriţii emisari de la Lucerna au câştigat şi au pierdut, pe rând, bani mulţi, venind şi plecând. Treptat, managementul elveţian s-a molipsit de b