* cea mai mare pensie în plată în judeţul Brăila se ridică la peste 19.000 lei şi este primită de un fost magistrat * şi grefierele au o bătrâneţe liniştită, cu o pensie medie de peste 5.000 lei * la polul opus, aproape 20.000 de agricultori trăiesc cu 300 lei pe lună
* noua lege va presupune recalcularea "pensiilor de lux", astfel încât cuantumul acestora să fie egal cu valoarea contribuţiei
Pensionarii nu prea au motive de fericire nici în 2010, promisiunile electorale făcute de guvernanţi anul trecut fiind amânate pe motiv de... criză. Guvernul României, de comun acord cu Fondul Monetar Internaţional, a decis îngheţarea pensiilor pentru anul în curs. În timp ce zeci de mii de pensionari din judeţul Brăila sunt nevoiţi să supravieţuiască din pensia minimă garantată, de 350 lei, există şi câteva zeci de privilegiaţi ai legilor speciale, care încasează lunar şi peste 19.000 lei ! Circa 80.000 de contribuabili brăileni susţin sistemul public de pensii, care numără cam tot 80.000 de beneficiari. Însă nici pensionarii "de lux" nu au motive de bucurie, după ce Executivul a aprobat şi a trimis Parlamentului proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât, ameninţaţi cu recalcularea, aceştia se pregătesc să dea statul în judecată. În plus, legea împinge vârsta de pensionare până la limita de 65 de ani şi pune semnul de egalitate între femei şi bărbaţi la acest capitol.
Cea mai mare pensie, de peste 19.000 lei, primită de un magistrat
Conform datelor statistice ale Casei Judeţene de Pensii (CJP) Brăila, pensia medie din fondul asigurărilor sociale de stat a fost în 2009 de 675 lei, iar pentru pensionarii agricultori 316 lei, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, când pensia medie pentru pensiile din fondul asigurărilor sociale de stat a fost de 648 lei, iar pentru pensionarii agricultori 307 lei. Cea mai ma