Deficitul bugetar al Romaniei a ajuns la finalul anului trecut la 36,4 miliarde lei (8,6 miliarde euro), reprezentand 7,2% din produsul intern brut (PIB), in crestere de la 5,98% din PIB in noiembrie, insa s-a situat sub tinta de 7,3% din PIB (36,5 mld. lei) agreata cu Fondul Monetar International, potrivit Newsin.
Datele au fost calculate la un PIB de 505,5 miliarde lei, potrivit executiei bugetare publicate luni de Ministerul Finantelor Publice (MFP). In lunile anterioare, Finantele luasera in considerare un PIB de 497,3 miliarde lei.
In ianuarie, secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Gheorghe Gherghina, declara ca deficitul bugetar la finalul lui 2009 s-a plasat "intre 7,2 si 7,3% din PIB", potrivit datelor preliminare ale Finantelor, foarte aproape de tinta convenita cu FMI si CE.
Autoritatile romane convenisera cu FMI si Comisia Europeana o tinta de deficit bugetar de 7,3% din PIB pentru finalul lui 2009, in cadrul acordului de finantare in valoare totala de 20 miliarde euro.
Astfel, veniturile bugetului general consolidat s-au ridicat la 156,6 miliarde lei (37 miliarde euro), in scadere cu 5,4% fata de 2008, in principal ca urmare a reducerii incasarilor din taxele vamale, cu 31,9%, a celor din TVA, cu 16%, precum si din impozitul pe profit, cu 8,9%.
Reducerile au fost partial compensate de cresterea incasarilor din impozitul pe venit cu 0,3%, din accize cu 14,2%, din impozite si taxe pe proprietate cu 3,8%, mai sustine MFP.
Cheltuielile bugetului general consolidat au crescut anul trecut cu 1,4% fata de 2008, pana la 193 miliarde lei (45,5 miliarde euro), in conditiile in care cheltuielile de personal au sporit cu 2,4%, iar cele cu bunuri si servicii s-au redus cu 12,6%.
Cheltuielile cu asistenta sociala s-au majorat cu 9,8 miliarde lei fata de 2008, ca urmare a cresterii punct