Cel puţin 20 de oameni au murit şi 150 au fost răniţi, astăzi, după ce trenul în care se aflau s-a lovit frontal cu altă garnitură, în Flandra, într-o periferie situată la sud-vest de capitala Bruxelles, anunţă AFP. Sursa: Reuters
1 /.
În cele două trenuri se aflau, în total, între 250 şi 300 de persoane, conform unui responsabil al societăţii naţionale a căilor ferate belgiene. În urma impactului, mai multe vagoane au sărit de pe şine. Numeroşi pasageri au rămas blocaţi între fiare. Un al treilea tren care staţiona a fost acroşat.
Răniţii au fost duşi într-o sală de sport situată în apropierea gării unde au primit îngrijiri medicale. Printre ei se află şi copii.
"Sunt 20 de morţi", a declarat primarul Dirk Pieters, citat de televiziunea publică famandă VRT şi de agenţia de presă Belga. Reprezentanţii companiei naţionale feroviară SNCB nu au putut confirma bilanţul victimelor. Unele surse vorbesc de 25 de morţi şi 11 răniţi grav.
"Este o adevărată catastrofă, un şoc pentru ţară", a declarat ministrul preşedinte, Ruddy Demotte. "Este o nouă zi neagră pentru Flandra", a adăugat şi omologul flamand, Kris Peeters.
Pasageri în stare de şoc
"Coliziunea a fost brutală. Trenul nu a frânat. Vagoanele au deraiat. Mulţi oameni sunt şocaţi", povesteşte un pasager.
Mai multe echipe de salvatori, pompieri şi voluntaru de la Crucea Roşie, au intervenit la locul accidentului. Circulaţia feroviară este blocată. În cele două trenuri se aflau navetişti care veneau sau se îndreptau spre Bruxellles.
Foto: Reuters
Coliziune violentă
Accidentul a avut loc la o oră de vârf, puţin după 8.30, la ieşirea din gara Halle. Trenurile implicate în accident făceau legătura între Louvain şi Braine-le-Comte şi Mons-Quiévrain-Liège. Din primele inform