Stocurile de grâu deţinute de România, la jumătatea lunii ianuarie, erau de 3,3 milioane de tone, cu 8,3% mai scăzute decât în perioada similară a anului trecut, însă pot asigura necesarul de consum al populaţiei până la recolta din acest an, se arată în datele Ministerului Agriculturii.
În perioada similară a anului 2008, datele operative consemnau o cantitate de circa 3,6 milioane tone, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), citate de NewsIn. "Stocurile de grâu existente în prezent asigură în totalitate necesarul de consum al populaţiei până la recolta anului 2010", precizează Ministerul Agriculturii.
De asemenea, potrivit MADR, România mai dispunea la jumătatea lunii ianuarie 2010 de 5,7 milioane tone de porumb şi de 304.000 tone de orz.
Preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu, a declarat recent că România dispune de rezerve de grâu şi nu sunt premise de scumpire în primul trimestru al acestui an. "În prezent dispunem de o rezervă de grâu la nivel naţional, însă este adevărat că anul acesta am avut probleme din punct de vedere al calităţii acestuia. Nu cred, încă, că se pune problema unor modificări de costuri în primul trimestru din acest an", a explicat Popescu. Potrivit datelor MADR, în toamna anului 2009, au fost înfiinţate peste trei milioane de hectare de cereale, dintre care două milioane de hectare cu grâu şi secară.
Datele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale mai arată că producţia totală de cereale păioase a fost în 2009 de aproximativ 13,8 milioane tone, din care producţia de grâu s-a ridicat la 5,28 milioane de tone, iar cea de porumb la 7,39 milioane tone.
Stocurile de grâu deţinute de România, la jumătatea lunii ianuarie, erau de 3,3 milioane de tone, cu 8,3% mai scăzute decât în perioada similară