"În fiecare săptămână, în Bucureşti, doi tineri mor în urma supradozei cu heroină", spune prof. Cristian Ene, preşedintele Forumului Român Antidrog. Dincolo de drama celor care plătesc cu viaţa pentru un moment de teribilism, rămân poveştile cutremurătoare ale dependenţei.
Oana are aproape 30 de ani şi, până anul trecut, a fot dependentă de heroină. Nimic din înfăţişarea ei nu-i trădează secretul. "Ar fi trebuit să mă vezi acum câteva luni...", zâmbeşte ea. "M-am apucat... din frustrare. Din cauza problemelor care începuseră să se adune. Mai încercasem pe la 17 ani şi aveam încă prieteni care se drogau. Ceea ce am căutat era starea de nesimţire pe care ţi-o dă drogul şi care te pune (n.r. - în siguranţă) cumva de tot ce se întâmplă în jurul tău. De viaţa reală. De toate problemele pe care trebuie să le duci zi de zi cu tine... E o evadare. Ai impresia că te duci într-un loc din ăla... (n.r. - liniştit). Şi când realizezi că nu e o soluţie, că e o iluzie... deja nu-ţi mai pasă", explică ea. Oana e jurnalist, om de comunicare, scriitoare. Are o fetiţă, are casa ei, e tânără şi frumoasă. Şi a renunţat la tot pentru "nesimţirea din seringă".
O dată cu primele înţepături, au plecat şi primii prieteni. "Pierzi din cauza drogurilor. Întâi te pierzi pe tine, pentru că nu-ţi mai pasă de nimeni şi de nimic. Apoi, îi pierzi pe cei dragi. Tu nu-ţi dai seama că te schimbi. Nu te mai interesează cum arăţi, cu ce te îmbraci, dacă te-ai spălat sau nu. Uiţi tot ce-ţi plăcea să faci, uiţi să te bucuri şi nu-ţi doreşti decât doza. Să uiţi. Eu, cât am fost pe drog, mi-am pierdut pasiunile cele mai mari. N-am mai citit, n-am mai scris nimic, n-am mai ieşit... Singura mea preocupare era să-mi fac rost de marfă. Nici de copilul meu nu-mi mai păsa. Ultima dată am fost la ziua ei drogată moartă... Apoi i-am furat fratelui meu tot aurul din casă... Cea mai mare transfo
