1.300 de expozanti participa la The Mobile World Congress, cel mai mare targ de telefonie mobila din lume care a inceput luni in Barcelona, fiind asteptati peste 47.000 de vizitatori, cam acelasi numar de oameni ca anul trecut, insa sub cei peste 55.000 de vizitatori prezenti la editia din 2008, potrivit estimarilor organizatorului evenimentului, asociatia operatorilor GSM (GSMA), informeaza AFP. In timp ce Samsung si Sony Ericsson si-au prezentat inca de ieri noile creatii, GSMA a anuntat luni ca 24 de operatori au format o alianta ce-si propune crearea unei platforme open-source de aplicatii pentru telefoanele mobile, in efortul de a concura cu App Store al Apple, iar Nokia si Intel au anunat ca vor lansa un nou sistem de operare, MeeGo.
Alianta celor 24 de operatori este sustinuta de trei dintre cei mai mari producatori de telefoane mobile din lume - LG Electronics, Samsung si Sony Ericsson, a anuntat luni GMA Association citata de Reuters.
Alaturi de acestia printre parteneri se mai numara operatori precum AT&T, Bharti Airtel, China Mobile, MTN Group, NTT DoCoMo, Orange, Orascom Telecom, Telefonica si Vodafone.
Samsung si-a lansat cel mai nou smartphone, Samsung Wave, si promite un rival pentru iPad-ul Apple
Samsung si Sony Ericsson si-au prezentat inca de duminica noile modele de smartphone-uri prin care incearca sa castige cote de piata. Samsung Electronics a anuntat duminica lansarea primului sau smartphone pe care ruleaza propriul sau sistem de operare, bada, lansat anul trecut.
Potrivit Wall Street Journal, noul smartphone, numit Samsung Wave, va fi disponibil spre vanzare la nivel global incepand cu luna aprilie din acest an. Samsung, al doilea mare producator de telefoane mobile la nivel mondial, a anuntat la inceputul acestei luni ca intentioneaza sa-si tripleze vanzarile de smartphone-uri in acest an