În sfârşit, francezii şi-au dat seama că problema romilor români nu mai e numai a noastră, ci şi a lor. După ce i-a trimis înapoi acasă cu câte 300 de euro în buzunar pe fiecare rom găsit în Franţa fără acte legale de şedere, Parisul a realizat că două treimi dintre ei se întorceau. Normal, ca să primească din nou 300 de euro pentru a pleca acasă. Era destul de logic. Cert este că, incluzând biletele de avion, francezii au cheltuit vreo nouă milioane de euro, pentru repatrierea a 8.000 de romi în România, doar în 2009. Pe lângă această sumă imensă, cheltuită complet fără cap şi fără vreun efect, doar 4.000 de euro au fost investiţi de Franţa pentru a demara un proiect profesional pentru 160 de romi, în România. Cele nouă milioane de euro ar fi putut asigura programe utile pentru şcolarizarea romilor, de exemplu, dar s-au dus pe apa sâmbetei. Zilele acestea, presa franceză e inundată de poveşti despre romii din estul Europei şi viaţa lor grea.
Un apropiat al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, a venit săptămâna trecută la Bucureşti să discute cu oficialii români despre problema romilor. Emoţionat de copiii romi care cerşesc pe străzile din Franţa în frig, Lellouche povestea: “am intervenit chiar eu la Paris, pentru că o femeie cerşea cu un copilaş în braţe, fără fular, fără căciulă, fără mănuşi. Era inacceptabil, cu atât mai mult cu cât lângă ea se afla traficantul, care era bine îmbrăcat şi avea câteva sute de euro în buzunar. Am pus să îi aresteze pe toţi. Principiul liberei circulaţii în Europa nu a fost gândit pentru a deschide calea traficului”.
Am avut prilejul să îl cunosc pe domnul Pierre Lellouche în Turcia, la o conferinţă internaţională, pe vremea când era responsabil de relaţia cu Ankara. Cred, atât cât am observat eu din comportamentul său, că indignarea lui faţă de modul în
