Chiar dacă nu avem funcţional decât un cinematograf şi acela în curs de dispariţie şi nicio previziune că lucrurile se vor îmbunătăţi, autorităţile judeţene s-au încăpăţânat şi au alocat pentru 2010 Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmului Constanţa 700.000 de lei, necesari pentru dotarea noului serviciu înfiinţat, în sensul achiziţionării de echipamente dar şi a două autoturisme.
După ce în luna ianuarie a.c., persoana nominalizată să ocupe funcţia de manager al Direcţiei, Gabriel Tufeanu, a promovat examenul pentru ocuparea funcţiei, Consiliul Judeţean Constanţa s-a gândit să-i ofere Direcţiei noi înfiinţate tot cadrul necesar pentru desfăşurarea activităţii. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre care va fi supus dezbaterii în şedinţa CJC de miercuri, Direcţiei îi vor fi alocaţi 700.000 de lei pentru dotare şi pentru angajarea de specialişti. Potrivit proiectului, vor fi angajaţi un director tehnic, un contabil-şef, două persoane pentru compartimentul financiar contabil, cinci pentru cel tehnic-administrativ şi încă unul pentru PSI - un pompier.
De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei se mai regăseşte şi proiectul de validare în funcţia de manager a şefului direcţiei de film de la Constanţa. Remuneraţia pe care acesta o va primi în urma muncii pe care o va desfăşura este corespunzătoare funcţiei de manager şi ajunge la 2.050 de lei, sumă căreia i se adaugă încă 15% pentru spor de vechime, adică 308 lei.
Ataşat, în ediţia online a cotidianului nostru, puteţi vizualiza proiectul de hotărâre referitor la suma alocată Direcţiei de Film. Chiar dacă nu avem funcţional decât un cinematograf şi acela în curs de dispariţie şi nicio previziune că lucrurile se vor îmbunătăţi, autorităţile judeţene s-au încăpăţânat şi au alocat pentru 2010 Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmului Constanţa 700.000 de lei, necesari pentru