Mircea Geoană şi-a asigurat susţinerea a numeroase filiale din teritoriu, dar intrarea lui Victor Ponta în cursa pentru funcţia de preşedinte al partidului ar putea schimba raportul de forţe. Liderul PSD s-a trezit, ieri, că social-democraţii din Timişoara îi cer să renunţe la candidatura pentru şefia partidului.
Filiala Timiş a PSD, din care face parte şi organizaţia Timişoara, este condusă de Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta. Şeful PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, care este şi prim-vicepreşedinte al PSD Timiş, a motivat cererea organizaţiei invocând „păstrarea unităţii în partid".
„Victor Ponta este cel care poate să aducă echilibru şi să ofere unitate în PSD la nivel naţional şi poate să dea speranţe pentru viitor", a pledat Grindeanu. El i-a reproşat lui Mircea Geoană pierderea prezidenţialelor, dar şi alăturarea cu imaginea lui Marian Vanghelie.
Potrivit lui Grindeanu, filiala Timiş îl va vota pe Ponta la Congresul de la 20 februarie. Ilie Sârbu a precizat că, dată fiind candidatura lui Ponta, se retrage din tabăra lui Mircea Geoană, care pierde astfel unul dintre oamenii cu destulă influenţă în partid.
În urma exemplului dat de social-democraţii timişoreni, şi alte organizaţii sau filiale ar putea să se răzgândească în privinţa susţinerii lui Geoană. Retragerea sprijinului ar putea veni pe fondul tensiunilor crescânde din partid, generate de retragerea anunţată de Ion Iliescu.
În schimb, Victor Ponta, care ar avea de partea sa majoritatea votanţilor lui Adrian Năstase, ar putea câştiga unele filiale, indecise până acum. Un semn de întrebare în privinţa susţinerii lui Geoană ar putea apărea şi de la organizaţia Teleorman, condusă de Liviu Dragnea, ale cărui recente declaraţii lasă impresia unei distanţări de liderul PSD.
Înainte de retragerea lui Năstase şi intrarea în cursa pentru şefia PSD a lui Ponta, Mircea Geoană se baza