În cursa pentru şefia social-democraţilor se anunţă Radu Mazăre şi un "băiat din Dorohoi"
Adrian Năstase şi-a retras candidaturaS-au confirmat condiţiile de desfăşurare, locul şi reprezentarea delegaţilor
Şedinţa CEx de ieri a PSD urma să facă mai multă lumină în ceea ce priveşte Congresul care va avea loc sâmbătă. Ea nu a fost însă lipsită de evenimente, iar înainte de începerea acesteia membrii formaţiunii au făcut o serie de declaraţii privind noi candidaturi.
Astfel, Nicuşor Constantinescu a anunţat că primarul Constanţei, Radu Mazăre, îşi va depune candidatura pentru şefia PSD după întoarcerea din Brazilia, iar Ion Iliescu a anunţat candidatura unui "băiat din Dorohoi".
În urma discuţiilor din cadrul şedinţei s-a stabilit ca locul de desfăşurare al Congresului să rămână Romexpo, propunere care a întrunit majoritate de voturi.
Unul dintre oponenţii acestei propuneri era Adrian Năstase, care a declarat, vineri, pe blogul personal că a efectuat o consultare "statutară" a membrilor CN pentru a se exprima cu privire la locul în care trebuie organizat Congresul şi că va prezenta oficial luni în CEx rezultatul: 90% vor la Palatul Parlamentului.
Năstase: Am dreptul să decid dacă intru
În urma şedinţei de ieri, preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, a declarat că va renunţa la candidatura pentru şefia PSD. El a motivat această hotărâre prin faptul că statutul conţine o serie de prevederi care, conform acestuia, ţin mai degrabă de "obiective de ordin personal, decât politic şi instituţional". El a mai spus că nu intenţionează să legitimeze prin participarea sa la cursa pentru conducere o serie de reguli care nu sunt corect gândite, care dau "satisfacţie unor oameni din echipa lui Geoană". El a reamintit de faptul că nu are o miză personală, spunând că nu doreşte să participe la o altă funcţie de cond