Un robot medical, adus la Galaţi, permite oricui să efectueze o ecografie cu ajutorul căreia, în regim de urgenţă, un medic aflat la mare distanţă stabileşte diagnosticul.
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfântul Ioan" din Galaţi dispune, începând de ieri, de tehnologia necesară pentru crearea unui centru experimental de teleecografie robotizată.
În limbaj profan, asta înseamnă că orice persoană, fără experienţă medicală, poate ajuta un medic specialist, aflat la mare distanţă, să stabilească diagnosticul într-o situaţie de urgenţă.
Phillipe Arbeille, omul care a adus la Galaţi această tehnologie de ultimă oră, a explicat, pe scurt, în ce constă inovaţia. „Aparatul poate fi transportat cu o ambulanţă într-o zonă unde nu există un medic specialist.
Acolo, oricine poate pune aparatul în funcţiune, iar un medic, de la peste 3.000 de kilometri îl poate manevra şi poate stabili un diagnostic în condiţii de urgenţă".
Această tehnologie a fost testată în condiţii extreme, mai exact în Himalaya, în nordul Marocului, dar şi în Cipru. La Galaţi, această tehnologie a fost adusă de medicul Monica Georgescu, care, de peste 15 ani, lucrează în Franţa, la Tours, la dezvoltarea acestui proiect.
Banii pentru aparatura care permite teleecografia robotizată vin atât de la Uniunea Europeană, cât şi de la Agenţia Spaţială Europeană. În primă fază, Galaţiul va fi „centru pacient", urgenţele de aici urmând a fi diagnosticate la Tours.
După şase luni, va deveni centru expert, pacienţii din judeţ urmând a fi diagnosticaţi de la distanţă, la Galaţi.