Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discursuri la dublu pentru nominalizaţii la Oscar

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 februarie 2010 ·

Organizatorii ceremoniei decernării premiilor Oscar au venit cu o nouă idee pentru a evita repetarea cuvântărilor plictisitoare din timpul festivităţii de premiere: fiecare nominalizat să aibă pregătite câte două discursuri. Sursa: Reuters

Cei care concurează anul acesta pentru înalta distincţie, printre care se află deja faimoşii George Clooney, Sandra Bullock, Meryl Streep şi Jeff Bridges s-au întâlnit aseară în Beverly Hills, conform tradiţiei, şi au primit din partea producătorilor evenimentului câteva sfaturi cu privire la discursurile pe care ar trebui să le susţină în cazul în care ar primi vreunul dintre premii.

FOTO evz.ro

Dispută româno-bulgară pentru mărţişoare

Aşa cum s-au obişnuit deja veteranii Oscarurilor, printre recomandări s-au aflat, ca de fiecare dată, să evite repetarea supărătoare a cuvântului “mulţumesc” pentru familie, fani, producători şi toţi cei care au contribuit direct sau indirect la succesul din acea seară, dar şi să îşi elaboreze discursuri scurte şi cât mai originale.

Făcând referire la lungul şir de “mulţumesc”, coproducătorul Bill Mechanic a spus că acesta este “singurul lucru insuportabil din cadrul festivităţilor”.

În schimbul acestui discurs plictisitor, Bill şi colegul său Adam Shankman au propus nominalizaţilor să îşi pregătească două cuvântări: una care să fie rostită pe scenă şi în cadrul căreia să explice audienţei ce înseamnă pentru ei câştigarea Oscarului, şi alta, care să fie rostită în culise, în faţa camerelor de filmat şi prin care să îşi exprime mulţumirea.

Acest din urmă discurs va fi postat pe site-ul oficial al evenimentului, astfel încât câştigătorii să îl poată folosi ori de câte ori doresc. Desigur, nu există nicio certitudine cu privire la faptul că nominalizaţii vor ţine cont de sfatul organizatorilor, astfel că, pentru a-şi justifica propunere

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 2 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°