Cabinetele medicilor de familie din Prahova, dar şi secţiile de urgenţe, s-au umplut în utlimele zile de pacienţi, în special minori, care acuză diverse simptome, specifice acestor afecţiuni de sezon.
Ieri, cabinetele medicilor de familie au fost aslatate de pacienţi.
„Cele mai frecvente afecţiuni cu care ploieştenii se prezintă la medicul de familie sunt virozele respiratorii, dar şi complicaţii ale acestora. Cea mai mare parte dintre bolnavii care solicită un examen de specialitate sunt minori, mai ales că ei reprezintă o categorie mai sensibilă, deoerece organismul lor reacţionează mai greu la condiţiile extreme de mediu, cum ar fi frigul din această perioadă", explică Mariana Cornea, medic de familie al unui cabinet individual din municipiu.
Fără tratemente după ureche!
Potrivit acesteia, cele mai frecvente boli ale ploieştenilor care ajung la medic sunt pneumoniile, însă mulţi pacienţi suferă şi de bronşite cronice sau bronhopneumopatii.
„Zilnic avem cel puţin câte 30 de pacienţi, din care 20 sunt copii, însă acest lucru se explică şi prin faptul că adulţii preferă să se trateze cu produse naturale, în loc să piardă timpul pe la medic şi să lipsească de la locul de muncă.
Totuşi, tratamentele după ureche nu sunt eficiente şi, chiar dacă bolnavul se simte mai bine, el poate dezvolta în scurt timp o complicaţie", mai spune medicul.
La urgenţe în weekend
Dacă în cursul săptămânii copii sunt aduşi la medicul de familie, în weekend un număr mare de pacineţi ajung la Spitalul de Pediatrie din municipiu.
„Eram acasă şi am observat de dimineaţă că fetiţa mea de 5 ani se simte rău. Am zis că este obosită, mai ales că se trezise foarte devreme din cauză că nu putea să respire bine. În câteva ore starea ei s-a agravat şi a început să plângă foarte mult, aşa că am adus-o sâm