Cea mai nonconformistă scriitoare de la noi, Angela Marinescu, a publicat cel mai bun volum de poezie de anul trecut, intitulat „Probleme personale“. Multe dintre poetele generaţiei tinere s-au revendicat de la poezia Angelei Marinescu; obsesiile, voluptăţile, spasmele şi violenţa pot fi copiate, dar transferul de intensitate şi de adevăr rămâne un proces imperfect.
Iată integral poemul „Coincidenţe", o „ars poetica" a Angelei Marinescu:„nu am vrut să impun nimănui nimic,/ mai ales să sufere pentru poezie, să vomite, să se distrugă,/ să fure, să se călugărească, să devină travestit şi homosexual sau/ să ucidă,/ tinerii ar trebui să ştie aceste lucruri ce chiar şi mie/ mi se par a fi, acum, complet indiferente, îndepărtate, înstrăinate./ e drept, că, personal, m-au marcat destule întâmplări, dar asta a ţinut, strict, de creierul meu; pentru că,/ peste toate întâmplările a tronat posibilitatea mea de a încasa şi nu/ de a primi./ este dreptul meu de a face caz, pe de altă parte, de un asemenea/ dar de la Dumnezeu, să nu ţi se întâmple, de fapt, nimic, să nu simţi nimic şi, totuşi, să te legi la cap cu nişte cuvinte/ ce se apropie tiptil, de tine, ca şobolanii întunecaţi şi să le diseci/ până la epuizare./ şi, nu ştiu cum naiba, dar fiecare cuvânt ce m-a trăsnit în faţă/ s-a convertit, din toate punctele de vedere, într-o întâmplare semnificativă/ nici să fi vrut în ruptul capului şi nu s-ar fi petrecut/ atât de rapid, de constant şi de mortal./ de aceea, zic, nu vă luaţi după mine şi, mai ales, nu mă judecaţi./ strămoşii mei au fost preoţi şi hoţi de cai,/ iar eu sunt o hoaţă bătrână/ şi unsă cu toate unsorile."
Perfecţiunea neputinţei
Singulară nu doar ca limbaj, dar şi ca atitudine, mereu în priză cu propriul „eu", dintotdeauna bolnav, sălbatic şi problematic, îndrăznind a-şi sonda sexualitatea, traumele şi obsesiile până la ultimele limite ale intimi