Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim va trimite în şomaj tehnic 1.140 de angajaţi

Publicat in Adevarul, marți 16 februarie 2010 ·

Combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea va trimite în şomaj tehnic, până la sfârşitul acestei luni, 1.140 de angajaţi, din cauza dificultăţilor în funcţionarea la capacitate a instalaţiilor, ca urmare a lipsei de materii prime pe piaţă, informează un comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Consiliul de administraţie al producătorului de îngrăşăminte din Vâlcea convoacă la 19 martie Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), în cadrul căreia vor fi discutate contractul dintre Oltchim şi Petrom privind preluarea Arpechim Piteşti. De asemenea, vor intra în discuţii şi sursele de finanţare a achiziţiei şi a investiţiilor viitoare, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2010 şi vânzarea participaţiei deţinute de combinat la Mentchim.

Totodată, va fi discutată înfiinţarea unui punct de lucru în localitatea Bradu, judeţul Argeş, ca urmare a preluării Arpechim, care va avea ca obiecte de activitate fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului şi repararea articolelor fabricate din metal, a maşinilor şi echipamentelor.

Otchim Râmnicu-Vâlcea a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 1,077 miliarde de lei, în scădere cu 44% faţă de anul anterior, ca urmare a înjumătăţirii producţiei cauzate de lipsa materiei prime. Totodată, producătorul de îngrăşăminte chimice a înregistrat, în 2009, pierderi de 209,8 milioane de lei (49,5 milioane de euro), cu 10% mai reduse decât cele din 2008, de 234 de milioane de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 12 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 12 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-6°
joi

-9°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°