Noul lider ucrainean, Victor Ianukovici, a prezentat viziunea sa despre politica externă a Ucrainei, declarând că integrarea NATO va dispărea de pe agenda politică, urmând ca statul să se alinieze planului Moscovei de a crea un tratat de securitate European Post-NATO, potrivit EUobserver. Totodată, el a spus că este dispus să permită marinei ruseşti să păstreze baza din Crimeea după 2017. Într-un interviu dat unei televiziuni ruseşti, sâmbătă, el a menţionat o serie de politici de apărare pro-ruseşti. El a mai amintit de relaţiile dificile dintre cele două ţări din ultimii 5 ani. "În ultimii cinci ani, relaţiile dintre Rusia şi Ucraina au fost problematice, iar deciziile au fost amânate sau neglijate. Trebuie să revenim la modalitatea prietenească în care s-au desfăşurat relaţiile noastre în trecut", a apreciat Ianukovici.
În ceea ce priveşte domeniul energiei, el a reluat apelul pentru a crea un consorţiu sub conducere rusească pentru a conduce reţeaua de tranzit a gazelor ucrainene, unul dintre obiectivele strategice-cheie, notează EUobserver.
Astfel, conform acestei propuneri, Gazprom, deţinută de statul rus, ar urma să preia un sfert din acţiuni, în timp ce companii precum E.ON Ruhrgas şi Gaz de France ar prelua o altă treime, iar ultima partiţie va reveni Guvernului ucrainean. Decizia aceasta va reprezenta sfârşitul eforturilor conduse de Bruxelles pentru a aduce industria gazelor din Ucraina la nivelul normelor Uniunii Europene, pe baza pactului din martie 2009 între Uniunea Europeană şi Ucraina, precum şi angajamentelor luate de Ucraina în faţa Comunităţii Energetice Europene.
Una dintre promisiunile campaniei actualului lider a fost că va recunoaşte independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sus, regiuni din Caucaz cerute de Georgia, aflate în prezent sub influenţă rusească, însă preşedintele nu a dat declaraţii cu privire la acest subiect. @N