Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chisinaul asteapta o derogare de la UE privind cei 500 de euro necesari pentru o viza in Romania

Publicat in Romania Libera, marți 16 februarie 2010 ·

Guvernul moldovean asteapta o derogare din partea Comisiei Europene de la regula potrivit careia cetatenii moldoveni trebuie sa faca dovada ca detin suma de 500 de euro in vederea obtinerii unei vize de calatorie in Romania, relateaza Info-Prim Neo, citat de Mediafax.

Senatului roman a decis miercuri sa mentina prevederea legala care ii obliga pe cetatenii moldoveni sa faca dovada existentei mijloacelor de intretinere in Romania.

Premierul moldovean, Vlad Filat, a declarat marti, intr-o conferinta, ca nu doreste sa comenteze hotararea Senatului Romaniei, pe care o considera, totusi, "fireasca". "Aceasta obligativitate de a prezenta 500 de euro, ma scuzati, nenorociti, este o norma comunitara. Trebuie sa actionam in baza realitatilor, si nu in baza emotiilor", a spus acesta.

In opinia lui Filat, "ar fi gresit" ca sarcina obtinerii unei derogari de la aceasta regula sa fie asteptata din partea Romaniei.

"Acum urmeaza sa obtinem o derogare de la Comisia Europeana si actionam in acest sens. Demersurile respective au fost deja inaintate de o anumita perioada de timp si urmeaza ca, in cadrul unei vizite ulterioare la Bruxelles, sa discutam cu conducerea UE, cu comisarii, si sper ca la acea data sa avem prefigurata o situatie de raspuns", a afirmat premierul.

O dispozitie a Uniunii Europene privind obligativitatea detinerii de catre cetatenii moldoveni a sumei de 500 de euro, care face dovada din partea solicitantilor de viza a posibilitatilor de a se intretine pe perioada calatoriei, a fost implementata de Ambasada Romaniei la Chisinau, in iunie 2009.

Pentru a obtine o viza de calatorie in Romania, stat membru al Uniunii Europene, cetatenii moldoveni trebuie sa demonstreze ca detin mijloace de intretinere in cuantum de 50 de euro pe zi pentru intreaga perioada a sederii, dar nu mai putin de 500 de euro sau e

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 38 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum o ora
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum 47 minute
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum o ora
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum o ora
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum o ora
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

Aproape 100 de staţii STB din Bucureşti îşi schimbă denumirile începând de luni

Mediafax acum o ora
„În urma avizelor primite de la instituţiile competente, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca 91 de staţii ale liniilor de transport public să fie redenumite, începând cu data de 03.03.2

Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

News.ro acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este inculpat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tenta

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

AFP: Aliaţii europeni ai Kievului strâng rândurile, Londra şi Parisul propun un armistiţiu parţial în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Aliaţii europeni ai Kievului au strâns rândurile duminică la Londra şi şi-au arătat angajamentul de a sprijini Kievul şi de a se reînarma împotriva Rusiei, Parisul şi Londra propunând de asemenea un armistiţiu parţial de o lună în Ucraina, relatează

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°