De regulă, Emil Boc are iniţiative de bun-simţ. Guvernul său are meritul de a-şi fi asumat măsuri nepopulare, chiar riscante, dar absolut necesare.
A trimite în şomaj zeci de mii de oameni, a tăia din pensiile exagerate şi incorect calculate, a îngheţa alte cinci milioane de pensii, a impune o grilă unică de salarizare a bugetarilor - toate acestea sunt bile albe pentru cel dintâi prim-ministru care ia de coarne taurul dezmăţului pe bani publici.
Iată însă că de la raţiune la populism se ajunge cât ai pocni din degete! Ultimatumul dat de Emil Boc lui Ionuţ Costea, care deţine dubla calitate de director al Eximbank şi de cumnat al lui Mircea Geoană, este stupid şi ridicol. Zice premierul aşa: dacă domnul Costea nu-şi va reduce salariul de la 20.000 la 1.000 de euro, atunci va fi schimbat!
Emil Boc s-a aruncat cu capul înainte. În primul rând, nu-i corect să dea un ultimatum individual. Dacă zicea: le solicit tuturor şefilor şi angajaţilor din toate băncile de stat să-şi reducă salariul până la maximum 1.000 de euro, altfel vor fi schimbaţi, era altceva. A-l lua la ţintă însă doar pe Ionuţ Costea sună ca dracu'. Şi aduce a răfuială politică: aha, e cumnatul ştim noi cui...
Apoi, e vorba de nivelul salariului. Privită dinspre grila unică de salarizare, suma pare corectă: dacă preşedintele ţării, cu responsabilităţi infinit mai mari, ia în jur de 2.000 de euro, atunci pe un şef de bancă de stat e OK să-l plăteşti cu 1.000 de euro. Privind însă dinspre lumea bancară, suma e ridicolă. Nu poţi găsi un bancher de elită la 1.000 de euro pe lună! Eventual, doar vreun tânăr ambiţios, care lucrează la propriul CV şi care foloseşte banca de stat doar ca pe o trambulină spre băncile private.
În concluzie: cei 20.000 de euro încasaţi de domnul Costea sunt o dovadă de lăcomie clădită pe proptele politice, iar cei 1.000 de euro propuşi de domnul Boc sunt
