Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti:Patronul clubului FC Internaţional, printre cei mai tari transportatori din Europa

Publicat in Adevarul, marți 16 februarie 2010 ·

Firma lui Benone Lazăr s-a clasat pe locul III, în topul celor mai puternici transportatori de pe continent, în cadurl unei ceremonii fastuoase care a avut loc la Bruxelles.

Internaţional Lazăr Company a ajuns în topul celor mai tari companii de transport internaţional din Europa. Distrinţia a fost oferită anul acesta pe 11 februarie, la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii care a semănat cu gala de decernare a premiilor Oscar din cinematografie. O spune principalul acţionar al firmei, Benone Lazăr, care a ajuns printre primii transportatori din Europa.

Primiţi pe covorul roşu, la Bruxelles

„La intrare, ni s-a întins un covor roşu imens. Parcă eram la decernarea premiilor Oscar. Au fost 1.200 de invitaţi din toată Europa. Firma mea s-a clasat pe locul III, în topul celor firmelor de transport internaţional, după Marea Britanie şi Belgia. Patru dintre cei 15 membrii ai juriului au votat Internaţional Lazăr Company pe primul loc”, precizează patronul firmei care deţine locul III în Europa, în ierarhia celor mai puternici transportatori din Europa. Benone Lazăr este unul dintre cei mai potenţi oameni de afaceri din Argeş. Pe lângă transporturi, este implicat şi în fotbal, clubul FC Internaţional pe care-l finan ţează de zece ani activând în prima ligă, alăturii de granzii campionatului: Steaua, CFR Cluj sau Dinamo. Originar din localitatea vâlceană Cuca, situaţă de 20 de km distanţă de Piteşti, Benone Lazăr a intrat în afaceri în urmă cu 15 ani. A pornit la drum cu 15 tiruri, iar acum parcul său auto de la Bascov, localitate situată la periferia Piteştiului, adăposteşte 600 de mastodonturi. Toate autovechiculele care colindă zi de zi întregul continent, încărcate cu marfă de export din ţară, sunt dotate cu tehnologie de ultimă generaţie. „ Anul trecut am investit 1 milion de euro în management de flotă. Camioanele de transport au GPS şi compu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 7 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 9 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Nicuşor Dan: Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei, în sensul că a existat o reţea de siteuri care promovează narativul Rusiei / Trebuie dovedit dacă această reţea în mod organic sau plătită a ajutat campania lui Georgescu

News.ro acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că înclină să creadcă a existat o influenţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale din România, în sensul în care a existat o reţea de siteuri sau de reviste online care se promovează între ele şi care promove

Ministrul Finanţelor se răzgândește de la o zi la alta. Tanczos Barna susține că nu va creşte TVA

Adevarul acum 13 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA.

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Horoscop luni, 13 ianuarie. Zodiile care au parte de vești bune din prima zi a săptămânii

Adevarul acum 9 ore
Horoscopul de luni, 13 ianuarie aduce vești bune la început de săptămână pentru trei zodii.

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°