Premierul Emil Boc susţine că este necesar ca legea unitară a pensiilor să intre în vigoare, care trebuie să fie în concordanţă cu principiul contributivităţii, însă legea nu se va aplica retroactiv.
Despre programul Prima Casă premierul a spus că va fi extins pentru stimularea construcţiei de noi locuiţe şi pentru încurajarea firmelor să angajeze şomeri.
"Programul Prima Casa şi astăzi este în vigoare. Sunt dosare care se depun. Miercuri, în şedinţa de Guvern, vom adopta o nouă formulă pentru Programul Prima Casă, care, în esenţă, urmăreşte următoarele: se pot cumpăra în continuare case care au fost construite până în 1 ianuarie 2010 şi pentru care se va acorda în continuare o garanţie de 60 de mii de euro, însă vom încuraja însă construcţia de case noi de la zero – adică unde intră lopata, tractorul, buldozerul, se consumă materiale, există locuri de muncă, cu alte cuvinte se mişcă banii în economie. Iar pentru cei care construiesc locuinţe de la zero am mărit plafonul garanţiei guvernamentale la 70 de mii de euro, iar în cazul în care se asociază mai mulţi cetăţeni să-şi construiască un imobil sau un bloc, garanţia va fi 75 de mii de euro per individ. Sperăm, pe această cale, să încurajăm mai mult construcţia de locuinţe de la zero, pentru susţinerea activităţii economice şi diminuarea crizei", a spus premierul.
"Vă pot asigura că indiferent de criticile care vin din partea celor care se agaţă de mii de euro pe lună, nu voi renunţa la principiul contributivităţii, nu voi renunţa la ideea de a avea în România pensii pe bază de muncă, nu de nemuncă. Cred că este care nu are la bază principiul contributivităţii nu este o pensie muncită. Şi de aceea vă voi bate până la capăt pentru o asemenea lege a pensiilor", a declarat Boc.
Primul ministru a spus despre ampalsarea scutului anti-rachetă american pe teritoriul României că nu este îndrepta