Câştigătorul premiului-record la loterie a intrat în lista bogaţilor din Marea Britanie. Un britanic de 43 de ani a luat cel mai mare pot din istoria câştigurilor la loterie din Regat: peste 64.000.000 de euro.
Nigel Page, tatăl a trei copii, a fost atât de şocat când a aflat că a câştigat la loto încât n-a putut să sară în sus sau să chiuie de bucurie. A rămas cu gura căscată în faţa monitorului de la computerul lui care-i spunea că are în cont 56.008.113,20 lire sterline (peste 64.000.000 de euro), scrie „The Daily Mirror".
Bărbatul şi fiica lui Ella (12 ani) se uitau la televizor, sâmbătă dimineaţa, când s-a anunţat că s-a luat potul cel mare la loto. „Am intrat pe contul meu de la loterie şi scria «Felicitări, aţi câştigat 56 de milioane de lire şi 20 de pence», a povestit bărbatul. „Am început să tremur şi nu puteam să vorbesc. N-am putut scoate un sunet şi am fugit la etaj s-o trezesc pe Justine (partenera sa, n.r.)."
„M-a dus la computer. Îşi pierduse vocea, arăta pur şi simplu cu degetul spre ecran", a spus Justine. O reacţie neaşteptată a avut însă fiica sa de 15 ani, Georgiana, care a răspuns în stilul caracteristic unui adolescent plictisit: „mă rog". Câştigul l-a propulsat pe Nigel pe locul 980 în lista bogaţilor din Marea Britanie, înaintea unor vedete ca Liam Gallagher şi Sir Michael Caine.
Vrea tunel de vânt şi maşină
Nigel şi Justine locuiesc împreună de opt ani şi ambii vor să renunţe acum la locul de muncă. Nigel a spus că vrea să se dedice hobby-ului său, paraşutismul, şi chiar să construiască primul tunel de vânt pentru acest sport din Marea Britanie. „Am sărit de la 3.000 de metri în gol, dar nimic nu se compară cu sentimentul pe care-l am acum", a spus Nigel într-o conferinţă de presă.
Britanicul vrea să-şi cumpere şi o maşină - un BMW X5 sau un Range Rover -, pentru că de 10 ani conduce o dubiţă, iar partenera