Indac Investment Group, companie activa in domeniul betoanelor si agregatelor pentru constructii, a solicitat Tribunalului Bucuresti intrarea in procedura de insolventa.
Compania, care detine cinci statii de beton in apropierea Bucurestiului, este implicata in mai multe dosare, potrivit informatiilor existente pe site-ul Tribunalului Bucuresti, atat in calitate de debitor, cat si in calitate de creditor.
Totodata, Indac Investement Group este implicata, din pozitia de creditor, intr-un dosar inregistrat de Tribunalul Arad, in care sunt incluse inca 44 de entitati.
Compania este detinuta de cinci actionari, arata datele inregistrate la Registrul Comertului: Niculaie Iamandoiu (78%), Mihaela Cristina Iamandoiu (2%), Madalina Sabina Badescu (10%), Catalin Moraru (5%) si Bogdan Vasile Enea.
Niciunul din cei cinci actionari nu a putut fi contactat pentru a oferi detalii suplimentare despre solicitarea procedurii de insolventa.
Producatorul de betoane a inregistrat o cifra de afaceri de 134,7 milioane de lei (36,5 mil. euro) in 2008, in crestere cu peste 50% fata 2007, arata datele inregistrate pe site-ul Ministerului de Finante.
De asemenea, profitul net al companiei a crescut in 2008 la 4,7 milioane de lei (1,3 mil. euro) de la 2,2 milioane de lei in 2007 ( 0,65 mil. euro).
Indac Investement Group avea la sfarsitul anului 2008 un numar mediu de 314 de salariati, cu 236 mai putin decat anul precedent.
Pe de alta parte, datoriile totale ale firmei s-au majorat in 2008 cu aproape 48%, de la 85,3 milioane lei la 126,1 milioane lei (34,2 mil. euro).
Cele mai celebre cazuri de insolventa de la inceputul lui 2009, in care au fost implicate companii din sectorul constructiilor, sunt cele ale Delta Distribution – distribuitor de placi ceramice si Direct SRL – distribuitor de materiale de constructii.