- Diverse - nr. 482 / 16 Februarie, 2010 Ningea frumos. Sitele inaltului cerneau fulgi mari, albi, raspanditi, ca la un ordin ceresc, sa cada catinel, calm, parca din aripi de ingeri. Ca intr-un basm de Andersen. Se apropia inserarea. Priveam, de acolo, din capul strazii si al dealului Viile 1 Mai, fata alba a celuilalt deal, din departare, dormind cufundat in linistea iernii. Deodata, sub ninsoare, domol inaintand, o turma de oi! Primul gand a fost cel al unei transhumante de demult _ mai veche decat filele ingalbenite ale arhivelor _, a migrarii ciobanilor ardeleni plecati cu turmele. Gand al intoarcerii in timp. Am mai avut odata aceasta ciudata senzatie, intr-o noapte de decembrie a veacului trecut, cand o turma ratacise drumul, cu ciobani cu tot, trezindu-se in intersectia de la "Telefoanele" din centrul Targu-Muresului. De data aceasta era vorba de o imagine a intoarcerii mele in anii copilariei. Ma vedeam prin zapada altor ierni, de demult, ducand oile la frunzarele facute, cu o vara inainte, in Poiana. Si m-am bucurat nespus sa vad venind spre mine, la cei 70 de ani dusi, turma de mioare in care se pierd si inaintemergatorii mei stramosi. O intoarcere in timp, cuprinsa si ea in comoara sentimentelor, tasnind din glia noastra strabuna. O frumusete negraita. Trebuia vazuta acea scena aproape neverosimila, imposibil de spus si de scris: pe albul imaculat, un palc intunecat, abia miscandu-se in faptul serii, prin maretia firii si a eternitatii, una dintre marturiile vechimii noastre. Stateam sub acea lina cernere dumnezeiasca, doar cu padurea din preajma tovaras si cu prietenii mei fara grai, nedespartiti, catelusii Labus, Negruta si Azorel. Am mai privit, inca o data, in acea dupa-amiaza de sambata, 13 februarie a.c., ora 17.30, acea imagine unica, facand si ea parte din fiinta nationala a romanilor, din acel leagan al dainuirii neamului, coborand din vesnici