Dedic acest mai vechi articol, republicat după 16 ani, lui Andrei Gheorghe, consilier de imagine al ministrului Finanţelor Publice şi recidivist în felurite scandaluri, care, recent, după ce a comis un accident de maşină şi a refuzat să accepte prelevarea de sânge, a declarat că legea există pentru a fi discutată şi că poliţiştii nu au dreptul etic şi moral de a-mi lua sângele.
Desigur că d-l Gheorghe ştie mai bine decât oricine că legea nu se aplică în funcţie de morala şi etica făptaşului şi sper că ştie, de asemenea, că după unele morale şi etici desigur dezgustătoare pentru dânsul , poliţiştii au toate drepturile să-i colecteze preţiosul sânge, nu pentru a-l savura precum Dracula, ci pentru a-l supune analizelor, spre a constata dacă respectivul a consumat sau nu droguri. De asemenea, dedic articolul şefului său, ministrul Finanţelor, d-l Sebastian Vlădescu, care nu şi-a concediat consilierul de imagine a doua zi, probabil deoarece era convins că ministerul său are oricum o reputaţie atât de rea, încât o lovitură de imagine în plus nu mai contează. La urmă, îl dedic poliţiştilor şi anchetatorilor cazului, în speranţa că, în pofida obiceiului pământului, nu se vor lăsa influenţaţi de nicio etică, de nicio morală locală, de nicio imagine mediatică şi cel mai puţin de persoanele sus-puse din dosul imaginii, ci numai şi numai de discutabila lege.
Se spune, mai în glumă, mai în serios, că în Anglia e permis ceea ce nu este interzis, în Franţa e permis şi ceea ce e interzis, în timp ce în Rusia e interzis tocmai ceea ce e permis. Dar în România? Originalitatea noastră se afirmă aici imbatabil: cel mai adesea, la noi, nu se prea ştie nici ce este interzis, nici ce nu este. Puzderie de legi, hotărâri de guvern, ordonanţe şi reveniri la ordonanţe toate creează o dezordine legislativă care face nu o dată ca limita dintre interzis şi admis, dintr
