Deputaţii PDL s-au întâlnit, astăzi, la grupul parlamentar, cu ministrul Educaţiei Naţionale, Daniel Funeriu, care le-a prezentat noua lege a domeniului, care urmează să treacă, într-o primă lectură, prin Guvern, scrie Mediafax. Sursa: Agerpres
Funeriu a precizat că a trimis o scrisoare către toate grupurile parlamentare, în care şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta despre "opţiunile majore ale Ministrului Educaţiei în ceea ce priveşte legea educaţiei care urmează să treacă, într-o primă lectură, prin Guvern".
"Este important să explicăm în detaliu grupurilor parlamentare care sunt opiniile Ministerului înainte ca legea să fie trecută prin Guvern, pentru a găsi susţinerea pentru ideile noastre şi, de ce nu, să o îmbunătăţim acolo unde este cazul", a spus Funeriu, adăugând că, în acest fel, se poate accelera procedura de adoptare a acesteilegi.
El a precizat că, până în prezent, a avut întâlniri pe această temă cu grupul minorităţilor naţionale şi că urmează să discute "în următoarele 6-7 zile" şi cu PNL şi UDMR.
"De la PSD nu am primit încă un răspuns, dar sper că va răspunde pozitiv cât mai curând", a adăugat Funeriu.