Ovidiu Şimonca, redactor-şef adjunct al revistei „Observator cultural”, analizează, într-un interviu pentru EVZ, cazul Adrian Marino, afirmând că memoriile sale sunt „un imens hohot de râs” de dincolo de moarte.
Fragmentele din memoriile „Viaţa unui om singur”, publicate în exclusivitate de EVZ la începutul săptămânii, continuă să producă umori în lumea noastră culturală, chiar şi la cinci ani de la moartea autorului Adrian Marino.
Stabilit la Cluj, Marino a pornit în presa culturală, în 2004, un imens scandal - „cearta intelectualilor”, după ce a criticat cartea „Despre îngeri” a lui Andrei Pleşu.
În 2005, după ce criticul murise, Ovidiu Şimonca a realizat interviuri cu Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu publicate în „Observator cultural” şi editate de curând în volumul „Pot să vă mai enervez cu ceva?”, apărut la Editura Cartier.
„Cei doi sunt foarte porniţi pe Adrian Marino, ei, nişte oameni vii, sunt virulenţi faţă de un mort. Iertaţi-mă, dar mi s-a părut că lipseşte acea notă creştinească, în care să fii ceva mai îngăduitor cu un om care nu-ţi mai poate răspunde”, consideră publicistul Ovidiu Şimonca, care aspiră la o presă culturală în care să semneze atât Gabriel Liiceanu, cât şi Adrian Marino, dar şi la o diversitate a opţiunilor culturale şi politice.
INTERVIU
Un om mort, care „scoate din sărite oameni vii”
După ce ai scris despre cazul Marino, în „Observator cultural“, cum priveşti cartea sa de memorii?
Ca un imens hohot de râs de dincolo de moarte. Un om mort scoate din sărite oameni vii, care îşi încruntă fruntea teşită de gânduri, care scotocesc în dosare să afle ceva compromiţător. Probabil că Marino le bântuie nopţile, dacă un om mort e tratat asemenea unui om viu. Ce paradox! Adrian Marino nu vrea funcţii, nu e antiBăsescu, nu umblă după sinecure, nu are dubii
